Teatrul Mic anunță premiera spectacolului “Deșteptarea Primăverii” – regia Vlad Cristache
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-mic-anunta-premiera-spectacolului-desteptarea-primaverii-regia-vlad-cristache/

Teatrul Mic deschide seria celor şase premiere din stagiunea 2016-2017 cu spectacolul „Deşteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia şi scenografia lui Vlad Cristache. Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 28 şi 29 ianuarie, de la orele 19.00. Acesta este primul spectacol pus în scenă la Teatrul Mic de când conducerea acestuia a fost preluată de către regizorul şi profesorul universitar Gelu Colceag.

Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2017

„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.

“Eu am privit copilăria și adolescența în multe dintre spectacolele mele, rezonez foarte bine cu această perioadă, care mi se pare cea mai importantă etapă a vieții. Spectacolul ”Deșteptarea Primăverii” vorbește despre o societate care exclude libertatea. Ca tânăr, ești atât de mult bătut la cap de toată lumea, de profesori, de părinți, încât ai niște repere clare în care trebuie să te încadrezi, în care să îți încadrezi viața, numai că ce se întâmplă cu tine nu poate fi încadrat în nimic… Și atunci practic te simți constrâns într-un moment în care tu ești vulnerabil, nu știi ce se întâmplă cu tine, iar asta poate da naștere unei tragedii”, spune regizorul Vlad Cristache.

Debutul unei echipe tinere de actori, alături de nume consacrate ale Teatrului Mic este completat în spectacol de prezența insolită a trupei FIRMA, care, prin muzica originală compusă special pentru acest spectacol de Daniel Rocca, întregește viziunea regizorală.

Desteptarea Primaverii_credit_Bogdan Catargiu BCatelier_1

Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind

Traducerea: Victor Scoradeț

Regia și scenografia: Vlad Cristache

Muzica originală compusă de: Daniel Rocca Stoicea

Light Design: Iulian Bălțătescu

Asistent de regie: Teodora Petre

Distribuție: Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu, Liliana Pană, Petre Moraru, Avram Birău, Ion Lupu, Gabi Costin, Alexandru Voicu, Ionuț Vișan, Silvana Mihai, Alina Rotaru, George Albert Costea, Rareș Florin Stoica, Alina Petrică, Aida Economu, Andreea Alexandrescu, Cezar Grumăzescu, Marian Olteanu, Silviu Debu, Răzvan Krem Alexe.

Cu participarea live a trupei FIRMA: Daniel Rocca Stoicea (voce), Sorin Erhan (bass), Adrian Coman (chitară) și Bărbuță – Constantin Bărbășelu (tobe).

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;