Teatrul Mic, la Edinburgh Fringe cu „39 de trepte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-mic-la-edinburgh-fringe-cu-39-de-trepte/

Spectacolul Teatrului Mic – „39 de trepte” -, regizat de Gabriela Dumitru după filmul omonim de John Buchan şi Alfred Hitchcock, va fi prezentat, între 6 şi 17 august, în 12 reprezentaţii, la New Town Theatre, în cadrul celui mai amplu festival de teatru din lume – Edinburgh Fringe.

Un articol de Petre Ivan|28 iulie 2015

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Ștefan Lupu, Andreea Grămoșteanu, Bogdan Talașman, Viorel Cojanu și Claudia Prec.

Spectacolul va fi jucat în limba română, cu supratitrare în limba engleză.

Cu o tradiție începută în 1947, Edinburgh Festival Fringe este unul dintre cele mai impresionante festivaluri de teatru din lume.

În fiecare an, în luna august, capitala Scoției reunește mii de spectacole în sute de spații de joc, de la teatru la dans, circ, operă, musical, cabaret, teatru de stradă, expoziții, happeninguri.

Anul trecut, în cele patru săptămâni de festival, au avut loc nu mai puțin de 49.497 de reprezentații ale celor 3.193 de spectacole prezentate de artiști de pe toate continentele, se arată în comunicatul citat.

Foto: Teatrul Mic, 39 de trepte – facebook

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?