Teatrul Național din Timișoara a reînceput să joace în sălile de spectacol
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-timisoara-a-reinceput-sa-joace-in-salile-de-spectacol/

6 luni şi 20 de zile. Atât a trecut de la ultima reprezentaţie în sala de spectacol a Teatrului Naţional din Timişoara. Atunci era noul său spectacol – Rinocerii, pe 26 septembrie a fost Noaptea bufonilor, în cadrul FEST-FDR – S.O.S. 2020.

Un articol de Liliana Matei|28 septembrie 2020

Lunga așteptare și dorul de public ne-au fost răsplătite pe deplin. Sala 2, a cărei capacitate maximă este de 96 de locuri în această perioadă în care se impun măsuri de distanțare și prevenție, a fost ocupată de exact 96 de spectatori, la rândul lor emoționați de redeschiderea sălii de teatru.

FEST-FDR se încheie la finalul lunii. Din 4 octombrie, Teatrul Național joacă mai departe în sălile de spectacol – în Sala Mare și în Sala 2 – spectacolele din repertoriul său.  Programul lunii octombrie este disponibil pe www.tntimisoara.com și pe eventim.ro.

Desigur, Teatrul Național respectă toate măsurile de prevenție stabilite prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Culturii, astfel încât, înainte și după fiecare spectacol, în sălile de spectacol se va face dezinfectarea și nebulizarea spațiului, iar accesul și amplasarea publicului se vor face cu asigurarea distanțării dintre spectatori, conform reglementărilor în vigoare.

Cu emoția revederii încă vie, vă așteptăm din nou în sala de spectacol!

Fotografii: Adrian Pîclișan / TN

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.