Teatrul Național din Timișoara prezintă „Rambuku” de Jon Fosse
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-timisoara-prezinta-rambuku-de-jon-fosse/

Stagiunea 2017 – 2018 dă Teatrului Naţional din Timişoara prilejul de a oferi publicului său un nou spectacol, în premieră naţională: „Rambuku” de Jon Fosse, cel mai tradus dramaturg norvegian contemporan şi unul dintre cei mai jucaţi autori europeni ai ultimilor ani.

Un articol de Liliana Matei|19 august 2017

Spectacolul, în regia lui Mihai Măniuțiu, va fi prezentat în premieră pe 15 septembrie, de la ora 19,00 la Sala 2.

La intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp se află întotdeauna o poveste de dragoste, pentru că iubirea dă naștere speranței, oricât de imposibilă ar părea salvarea.

Rambuku este un spectacol intens, fascinant, un spectacol despre om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției – al tuturor emoțiilor – și, mai ales, un spectacol despre felurile în care dragostea supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși.

După succesele din anii trecuți cu Viața e vis de Calderón de la Barca și Meteorul de Fr. Dürrenmatt, regizorul Mihai Măniuțiu revine la Teatrul Național din Timișoara cu spectacolul Rambuku.

Din echipa de creație mai fac parte Anca Măniuțiu, care semnează scenariul, coregrafa Andrea Gavriliu, scenografii Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu (costume) și light-designerul Lucian Moga.

Mihai Dobre, cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude, semnează muzica spectacolului, iar distribuția îi reunește pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Andrea Gavriliu, Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.