Teatrul Național Radiofonic, la Reuniunea Teatrelor Naționale – Chișinău 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-radiofonic-la-reuniunea-teatrelor-nationale-chisinau-2015/

Teatrul Naţional Radiofonic participă în perioada 18 – 28 septembrie 2015, la Reuniunea Teatrelor Naţionale – eveniment cultural de anvergură, organizat la Chişinău, de Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” din Chişinău, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Ministerul Culturii din România şi Institutul Cultural Român.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2015

În cadrul acestei reuniuni, publicul spectator din Republica Moldova va avea ocazia să vizioneze spectacole valoroase prezentate de teatrele invitate și de teatrul gazdă și să participe la audițiile spectacolelor Teatrului Național Radiofonic – Radio România.

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, în regia lui Silviu Purcărete și pe Constantin Chiriac în Domnule și frate Eminescu – recital extraordinar.

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova vine cu trei spectacole: O furtună de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, Spargerea de Răzvan Petrescu, în regia lui Dragoș Mușoiu și O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu.

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi prezintă Colivia de Georges Feydeau în regia lui Cristian Hadji-Culea și Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Claudiu Goga.

Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti participă la această reuniune cu trei spectacole: 20 de ani în Siberia după Anița Nandriș-Cudla, în regia lui Sorin Misirianțu, Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru și Spectacol ActOrchestră, în regia lui Horia Suru.

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău – deschide și închide evenimentul, cu două spectacole în premieră: Casa de pe graniţă de Sławomir Mroźek, regia – Agnieszka Korytkowska – Mazur și Filumena Marturano sau Divorţ în stil italian de Eduardo de Filippo, în regia lui Alexandru Vasilache.

Audiţii cu public

O secţiune aparte a reuniunii aruncă un spot de lumină asupra Teatrului Naţional Radiofonic. În cadrul acestei secțiuni, se vor organiza audiţii cu public ale spectacolelor radiofonice de teatru – document, realizate în seria Biografii, memorii – dedicate unor destine exemplare, modele în lupta de rezistenţă anticomunistă, personalități de seamă ale vieţii culturale naționale, precum şi ale unor creaţii radiofonice de referinţă, realizate în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani, după operele unor cunoscuţi şi apreciaţi scriitori basarabeni.

Aceste audiții vor avea loc zilnic, de la ora 11.00, în Sala Antract a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău și vor fi Reuniunea Teatrelor prezentate publicului.

Se vor asculta următoarele spectacole:

Şase autori în căutarea unui personaj de Val Butnaru, în regia lui Petru Hadârcă. Adaptare radiofonică de Ion-Costin Manoliu și Petru Hadârcă; Vlad Mugur: Craiova, mon amour! – Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu și Florica Ichim. Regia artistică : Cristian Munteanu;

Părintele Zosim Oancea – Icoana unei vieți. Credință și ctitorie. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Gavriil Pinte;

Anița Nandriș-Cudla –Amintiri din viață. 20 de ani în Siberia. Scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu. Regia artistică: Petru Hadârcă;

Povestea Elisabetei Rizea – Mărturii. Scenariu radiofonic de Rodica Mandache. Regia artistică: Attila Vizauer; Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc. Adaptarea și dramatizarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Petru Hadârcă;

Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.

Foto: Teatrul Național Radiofonic, Reuniunea Teatrelor Naționale – Chișinău 2015 –  facebook

06
/10
/13

Noul sezon Garantat 100% începe în forţă. În prima ediţe a noului sezon, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu actorul Marius Manole, duminică, 6 octombrie, de la ora 23.15, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. „Aş desfiinţa teatrele!“, spune Marius Manole.

06
/10
/13

Pozitia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur (27 septembrie - 4 octombrie). Luminiţa Gheorghiu a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă.

06
/10
/13

Bogdan Mustaţă, regizorul filmului Lupu, a spus, vineri seară, după proiecţia peliculei, care a avut loc la Noul Cinematograf al Regizorului Român, că scenariul pentru ,Lupu a pornit de la un scurtmetraj pe care l-a dezvoltat ulterior.

04
/10
/13

Spectacolul „Bădăranii“ se va juca de două ori în aceeaşi zi, la Teatrul Metropolis, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00 şi de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte Mircea Albulescu, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Costel Constantin, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora.

03
/10
/13

Miercuri, 9 octombrie, de la ora 19.00, noua stagiune a Orchestrei de Cameră Radio (2013-2014) se deschide printr-un concert deosebit în care violonistul român Liviu Prunaru, concert-maestru al celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, va juca acest dublu rol: dirijor şi solist.

03
/10
/13

La cea de-a opta ediție a festivalului Anim’est, pe lângă programul Think Oscar, spectatorii vor putea urmări și cele cinci filme nominalizate în 2013 la Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație. Programul este pus la cale de Think Oscar alături de noii parteneri ai Anim’est, ShortsTV, o televiziune dedicată scurtmetrajelor, lansată de curând […]