Teatrul Nottara din Capitală organizează Fest(In) pe Bulevard, între 12 şi 19 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-din-capitala-organizeaza-festin-pe-bulevard-intre-12-si-19-octombrie/

Teatrul Nottara din Bucureşti organizează, între 12 şi 19 octombrie, Fest(In) pe Bulevard, un eveniment care îşi doreşte să revitalizeze comedia bulevardieră.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Teatrul Nottara din Bucureşti organizează, între 12 şi 19 octombrie, Fest(In) pe Bulevard, un eveniment care îşi doreşte să revitalizeze comedia bulevardieră.

Festivalul va avea două secţiuni: „Bulevardul Comediei”, care se va desfăşura la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara, şi secţiunea oficială, care se va desfăşura la Sala Studio „George Constantin”, sub numele „Criză teribilă, monşer!”, au declarat, miercuri, reprezentanţi ai instituţiei de spectacole, într-o conferinţă de presă.

Un bulevard cu teatru

În ceea ce priveşte secţiunea „Bulevardul Comediei”, instituţiile invitate la eveniment sunt Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cu „Leonida Gem Session”, o adaptare „în cădere liberă” după I.L. Caragiale, semnată de Tompa Gabor şi Andras Visky, şi Centrul Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu”, cu spectacolul „Familia Tot” (foto sus), de Orkeny Istvan, pus în scenă de Victor Ioan Frunză, notează Mediafax.

Diferite tipuri de criză

Secţiunea oficială va găzdui spectacole pe tema crizei de toate genurile – criza economică, criza relaţiilor, criza identitară etc. În cadrul secţiunii dedicate crizei vor intra în competiţie următoarele spectacole: „Povestea zăpezii negre”, de Jean-Yves Picq (Cie Scene en Vie, Grenoble, Franţa), „Woyzeck”, de Georg Buchner (Pygmalion Theater, Viena, Austria), „Băutorul de rouă”, de Sanja Domazet (Teatrul Naţional Sterija din Vârşeţ, Serbia), „Liselotte şi luna mai”, de Pozsgai Zsolt (Teatrul Dramatic şi de Păpuşi Vraţa, Bulgaria), „Candid” (Teatrul Ţăndărică din Bucureşti) şi o premieră a Teatrului Nottara, „Matrimoniale”, în regia Dianei Lupescu, după un text de Lia Bugnar.

Săptămâna de festival va mai include dezbateri pe tema crizei, spectacole-lectură, colocvii şi lansări de carte.

Foto credit: Centrul Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu”, spectacolul „Familia Tot”

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

28
/05
/21

Ca urmare a unor suspiciuni legate de o posibilă utilizare a sistemului de vot electronic al Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021 ȋntr-o manieră care ȋncalcă prevederile Regulamentului disponibil pe website-ul de campanie https://matei-brancoveanu.fundatia-alexandrion.ro/regulament/ Fundația Alexandrion a sistat temporar procesul de votare.

27
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

26
/05
/21

În lumea noastră prea rar mai sunt povești pentru care „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” rămâne valabil. Nu mai avem timp, nu mai avem energie, nu mai avem răbdare pentru povești care durează o viață.

26
/05
/21

Vernisajul expoziției „L’anatomia del Cavallo” de Dan Vezentan, va avea loc vineri, 28 mai, de la ora 18.00, la Kunsthalle Bega. Expoziția va rămâne deschisă de marți până sâmbătă, între orele 12.00 și 18.00, până pe data de 11 iulie.

26
/05
/21

Vineri, 28 mai, Teatrul Țăndărică va da startul unei microstagiuni cu spectacole și evenimente dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. După un an dificil, în care ați fost alături de noi într-un număr foarte mare în activitatea online și în sala de spectacole, am pregătit un program special dedicat tuturor copiilor.

26
/05
/21

ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) au lansat cel de-a doilea sezon al programului online „LIFE ANEW. Writers Imagine the World after the Pandemic” / „Viața de la capăt. Scriitorii imaginează lumea după pandemie”, inițiat la începutul crizei medicale și derulat cu un important succes de public.

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).