Teatrul Nottara se întoarce acasă!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-se-intoarce-acasa/

Teatrul Nottara anunţă că îşi va relua activitatea, din octombrie, în vechiul sediu din Bd.Magheru, clădirea care i-a fost casă timp de 55 de ani. Timp de 7 luni (decembrie 2015 – iunie 2016) spectacolele din Magheru au fost suspendate de legea ce prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat.

Un articol de Petre Ivan|30 iunie 2016

După şapte luni de când a suspendat spectacolele din sediul de pe bd. Magheru, ca urmare a promulgării Legii nr. 282/18.11.2015, pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, Teatrul Nottara a dat vestea mult aşteptată: din toamnă îşi poate relua activitatea obişnuită, în clădirea care i-a fost casă timp de 55 de ani.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a prezentat rezultatul expertizei seismologice realizate, la cele două imobile din administrarea instituţiei, respectiv cel din Bd. Magheru nr. 20 și cel din Str. Jules Michelet nr. 2 – 6, construite în 1945.

Echipa de expertiză, formată din specialişti recunoscuţi în domeniu, condusă de către prof. univ. dr. ing. Paul Ioan, a evaluat construcţia şi a ajuns la concluzia că imobilele ridicate de marele inginer Liviu Ciulley pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, NU se încadrează la clasa I de risc seismic, întrucât acestea „au avut o comportare bună atât la acţiunile din exploatare, cât şi la cele seismice, fără pierderi de stabilitate sau avarii ale elementelor de rezistenţă. Acest lucru presupune o consolidare mult mai uşor de efectuat decât se anticipa, care va fi realizată de către PMB şi CGMB.

Studiul de fezabilitate, proiectul şi licitaţia (adică partea birocratică) durează cam doi ani, vreme în care teatrul îşi poate desfăşura activitatea curentă în sediu. Prezent la conferinţă, Ministrul Nicolae Noica a declarat public că „nu există niciun pericol, se poate relua activitatea în Teatrul Nottara.”

Măsurile propuse de specialişti pentru consolidarea clădirii sunt:

–           Consolidarea se va realiza, în principal, prin aplicarea de torcret pe ambele fețe pe toți pereții structurali de zidărie confinați cu elemente din beton armat.  Soluția se va aplica de la subsol până la ultimul nivel.

–           Stâlpii singulari vor fi consolidați prin confinare cu țesătură din fibră de carbon.

Teatrul Nottara

Teatrul Nottara

–           Aticul zonei centrale a Sălii de Spectacol se va demola până la până la nivelul planșeului Sălii și se va reface șarpanta pe noua geometrie.

După realizarea măsurilor de intervenţie şi consolidare clădirea se va încadra în clasa de risc seismic Rs III.

„În traducere personală şi subiectivă, dar „aprobată” cu zâmbet îngăduitor de către Domnul Profesor Paul Ioan: imobilul nostru e un pacient cu o vârstă respectabilă, care se ţine bine, are câteva chisturi ce trebuie operate pentru a nu se maligniza şi mai are nevoie de operaţii estetice. După aceeea va trai sănătos, şi noi pe lângă el, încă vreo câţiva zeci de ani.” – traducător, Marinela Ţepuş, managerul Teatrului.

Pe parcursul verii, când teatrul este închis, spaţiile sale vor fi iginienizate, iar, la începutul stagiunii 2016-2017, porţile „teatrului de pe bulevard” se redeschid pentru toţi amatorii de spectacole de calitate. Întoarcerea oficială va avea loc cu ocazia celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, care se va desfăşura în perioada 10 – 22 octombrie 2016.

În intervalul decembrie 2015 – iunie 2016, Teatrul Nottara a susţinut peste 80 de reprezentaţii în 37 de spaţii: în Bucureşti: Sala de spectacole a Palatului Cotroceni, Cercul Militar Naţional, Institutul Balassi, Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Parcul Sebastian, Grand Cinema&More, precum şi la teatre care au acceptat să găzduiască trupa aflată în „exil” (Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Ţăndărică, teatrul de Artă); în ţară: Târgovişte, Constanţa, Buzău, Sibiu, Braşov, Arad, Râmnicu-Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin; în străinătate: Chişinău, Koln, Paris, Cracovia, Vraţa, Bruxelles, Kisvarda.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, numărul reprezentaţiilor a fost cu 60% mai mic, iar veniturile obţinute au reprezentat doar o treime din cele aferente aceleiaşi perioade.

Ne întoarcem acasă. Mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături. Îmi vine să râd şi să plâng. De fericire. Iar de mâine, la muncă. La Nottara.” Ea a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au susţinut instituţia în această perioadă şi le-a înmânat participanţilor diplome de „parteneri întru rezistenţă pentru excelenţă. – Marinela Ţepuş, Managerul Teatrului Nottara.

Foto: Teatrul Nottara – nottara.ro

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!