Teatrul Nottara se va muta temporar la ARCUB și va juca la Cotroceni o dată pe lună
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-se-va-muta-temporar-la-arcub-si-va-juca-la-cotroceni-o-data-pe-luna/

Pe 5 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc prima reprezentaţie susţinută de Teatrul Nottara în Sala de spectacole a Palatului Cotroceni. Această reprezenţie va avea loc sub sloganul „Teatrul Nottara şi invitaţii săi”, adică spectatori vor fi angajaţii teatrului şi cei care ne-au fost alături în această tumultoasă, precum şi invitaţii Preşedinţiei.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2015

Din cauza răgazului scurt nu se pot întreprinde toate diligențele pentru vânzarea de bilete, deoarece accesul în sală se realizează în baza unui protocol special de securitate, iar timpul rămas este prea scurt pentru a îndeplini toate cerințele prevăzute în mod legal. Sigur, următorul spectacol va fi dedicat publicului.

„Invitaţia Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, de a juca la Palatul Cotroceni, ne onorează. Vom avea spectacole acolo o dată pe lună. Pentru că plecăm dintr-un spaţiu cu două săli, unde aveam în medie 10 spectacole pe săptămână, un repertoriu de 33 de titluri şi trei producţii aflate în repetiţii, avem nevoie de un spaţiu permanent. Din acest motiv, am continuat să căutăm o sală adecvată pentru a ne continua activitatea. În acest sens, am avut astăzi o întâlnire la Primărie, în urma căreia am primit asigurarea că ne vom muta la sediul ARCUB, situat pe strada Batiștei.”, a declarat directorul Teatrului Nottara, Marinela Țepuș.

Joia viitoare, pe 3 decembrie, la ora 14:00 va avea loc o întrunire între reprezentanții Teatrului Nottara, reprezentanții ARCUB şi Comisia de Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru a stabili detaliile tehnice și administrative ale viitoarei mutări în acest sediu provizoriu. Nu dorim să îi cotropim pe colegii noştri de la ARCUB, dorim să avem un spaţiu adecvat, în preajma Bulevardului Magheru, astfel încât să nu ne pierdem identitatea şi 70 de ani de istorie, dintre care 55 în sediul de pe Magheru. – Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara

Foto: Teatrul Nottara – facebook

24
/03
/15

Scriitorul Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), va ocupa funcţia de preşedinte al grupului Artmark, platforma privată de promovare culturală formată din şapte entităţi, printre care şi casa de licitaţii Artmark şi Lavacow.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Miercuri, 25 martie 2015, de la ora 19:00, la Tetarul Metropolis se joacă „Cine e fazanul?” de Georges Feydeau. Spectacolul, susţinut de viitorii absolvenți ai Facultății de Teatru, face parte din acordul de parteneriat dintre UNATC „I. L. Caragiale” și Teatrul Metropolis. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

23
/03
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România le pregătește câteva surprize spectatorilor, într-o ediție care acoperă gusturi foarte diverse: o seară memorabilă de filme „cu bătăi”, povești pe muzică și colecția de titluri nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2014. Ediția a noua a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO.

23
/03
/15

În 2015, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marii actrițe Coca Bloos, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră. Gala va avea loc pe 30 martie la Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Studio și va fi transmisă în direct pe TVR2 şi Radio România Cultural.

23
/03
/15

Scriitoarea Aurora Liiceanu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul miercuri, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

23
/03
/15

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

22
/03
/15

"Pentru că se iubesc", "Restul e tăcere" şi Pentru că se iubesc"Nuntă în Basarabia". TVR 2 a programat astăzi, trei filme româneşti speciale, aflate la confluenţa artelor: de-a lungul celor trei poveşti, se vor întâlni teatrul, cinematografia, pictura şi muzica.