Preţul corect – un experiment teatral interactiv la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-odeon-pretul-corect-un-experiment-teatral-interactiv/

Un experiment teatral în care încercaţi să determinaţi împreună cu actorii care este preţul corect pentru o fiinţă umană. Rezultatul acestui atelier face parte din pregătirea spectacolului „Preţul corect“, de Andreea Vălean, care va avea premiera în stagiunea 2013-2014. Spectacolul va avea loc joi, 13 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Odeon.

Un articol de Andrada Văsii|11 iunie 2013

Un experiment teatral în care încercaţi să determinaţi împreună cu actorii care este preţul corect pentru o fiinţă umană. Rezultatul acestui atelier face parte din pregătirea spectacolului Preţul corect“ de Andreea Vălean care va avea premiera în stagiunea 2013 – 2014. Spectacolul va avea loc joi, 13 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Odeon.

Este „totul de vânzare“? Ce „vindem“ şi „cumpărăm“ unul de la celălalt, în fiecare zi? Te-ai întrebat vreodată cât valorezi în momentul de faţă? Cât ai valorat la un moment dat în trecut? Au relaţiile un preţ? Sau numai bunurile obţinute sau moştenite? Se poate pune un preţ pe genealogie, etnie, religie, istorie, aşezare geopolitică? Cum se schimbă acest preţ? În ce situaţii am fi dispuşi să ne vindem sau să ne cumpărăm aproapele? Ne vindem sau nu ne vindem ţara, orfanii, talentul?

Vindeţi sau cumpăraţi poveşti?

Într-un joc interactiv cu actorii teatrului vă veţi pune în postura de a găsi răspunsuri la unele dintre aceste întrebări sau de a formula altele. Odată intrat în joc, veţi primi un capital simbolic cu care putețţi vinde sau cumpăra poveşti, personaje, obiecte, spaţiu în teatru. Sunteţi încurajaţi să participaţi împreună cu cineva apropiat, membru de familie sau prieten, cu care să puteţi împărtăşi această experienţă. 

Intrarea este liberă, tot ce trebuie să faceţi este să aveţi la voi un pix şi să vă implicaţi activ în jocurile propuse de actori.

Acest experiment teatral este unic şi irepetabil. Ceea ce veţi descoperi împreună va fi folosit în viitoarea producţie a acestui spectacol.

Foto credit: Teatrul Odeon

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.