Teatrul Orăşenesc din Târgu-Secuiesc revine la Tamási Áron cu spectacolul Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-orasenesc-din-targu-secuiesc-revine-la-tamasi-aron-cu-spectacolul-arta/

În zilele de 19, 20 şi 21 septembrie, Teatrul Tamási Áron va găzdui spectacolul Artă al Teatrului Orăşenesc din Târgu-Secuiesc, care revine în municipiul nostru datorită succesului de care  s-a bucurat în aprilie 2018, când a făcut parte din Programul Zilelor Sfântu Gheorghe.

Un articol de Petre Ivan|19 Septembrie 2018

Cele trei reprezentaţii cu mult aplaudata comedie a fraţuzoaicei Yasmina Reza, în regia lui Barabás Árpád, vor avea loc la Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron.

Spectatorii din Sfântu Gheorghe au toate motivele să nu rateze întâlnirea cu un spectacol pe un text care a luat toate premiile importante din Franţa, Anglia şi SUA (Premiul Molière pentru Cel Mai Bun Autor, Premiul Tony pentru Cea mai Bună Piesă etc) şi care,  după premiera din 1995, de la Paris, a fost tradus în peste 30 de limbi şi a fost montat pe scene din întreaga lume.

Născută la Paris, dintr-un tată pe jumătate iranian şi o mama evreică din Ungaria, Yasmina Reza a studiat sociologia şi arta dramatică, a jucat câţiva ani în diverse companii de teatru, dar  a renunţat la meseria de actriţă şi s-a dedicat scrisului,  Artă  fiind piesa prin care a trecut graniţele şi a ajuns în atenţia teatrului american.

Construită pe replici savuroase şi scurte monologuri, Artă este o piesă despre prietenia dintre trei bărbaţi, povestea lor având forţa de a provoca spectatorii de pretutindeni la o confruntare, plină de umor, cu un tablou complet alb, dar în care vor descoperi eternele urme de ipocrizie şi de gelozie ce pun la încercare orice prietenie.

Pentru reprezentaţiile din 19, 20 şi 21 septembrie din Sala Kamara, biletele  se pot cumpăra de la Biroul de Organizare sau online.

Foto: Teatrul Orăşenesc din Târgu-Secuiesc, Artă- Máthé Zoltán

01
/11
/19

CRONICĂ DE FILM La filmele unor regizori veterani ca Jean-Pierre & Luc Dardenne și Ken Loach, încoronați de-a lungul carierei cu câte două trofee Palme d`Or, nu te duci pentru a vedea dacă şi-au schimbat stilul. Le cauţi fiecare nou titlu tocmai pentru stilul realist consacrat, altădată în avangardă.

01
/11
/19

Cea de-a șasea ediție a UrbanEye Film Festival începe miercuri, 6 noiembrie, și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco și ARCUB. Tema principală a festivalului de anul acesta este natura și orașul.

01
/11
/19

Celebrul spectacol Doi pe o bancă de Alexandru Ghelman, avându-i în distribuție pe Catrinel Dumitrescu și Emil Hossu, în adaptarea și regia artistică a lui Tudor Mărăscu, realizat de Teatrul Național de Televiziune, în colaborare cu Teatrul Nottara, va fi difuzat duminică, 3 noiembrie, ora 20.00, la TVR 3.

01
/11
/19

Pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919, producătorul executiv John M. Florescu alături de canalul de televiziune History anunță lansarea „Turneului Național Maria – Inima României”, un eveniment itinerant ce va avea loc în mai multe orașe din România, pe parcursul următoarelor 6 luni.

31
/10
/19

Dintre spectacolele scrise și regizate de Lia Bugnar la Teatrul Metropolis, vă prezentăm astăzi unul ce aduce pe scenă o realitate tulburătoare a României trecute și prezente, dar și multe, emoționante nuanțe de umanitate, într-o montare cu nume aparent enigmatic: „Melcul”

31
/10
/19

Luna noiembrie începe în Sibiu cu aniversarea a 40 de ani de la prima ediție a celui mai important concurs din România dedicat jazzului. Astfel, între 1 și 3 noiembrie, scena sălii Thalia din Sibiu va fi un spațiu în care formații cu un parcurs surprinzător în lumea jazzului actual se vor întrece în măiestrie.

31
/10
/19

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg Gera va susţine o serie de concerte în România. Concertul aniversar de la Bucureşti de duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19.00, de la Ateneul Român, va fi condus de dirijorul Laurent Wagner, director general muzical. Solist va fi violoncelistul Mircea Marian.

31
/10
/19

Teatrul Act organizează în perioada noiembrie 2019 – februarie 2020 Școala de bine – un proiect prin care își propune să promoveze importanța educației culturale în rândul copiilor și tinerilor cu vârste între 9 și 19 ani.

30
/10
/19

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA anunță juriul de nominalizări pentru cea de-a XXVIII-a ediții a GALEI PREMIILOR UNITER. Juriul de nominalizări care va selecta cei mai buni artiști ai anului 2019 este alcătuit din criticii de teatru: Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu, Călin Ciobotari.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

Page 10 of 845« First...89101112...203040...Last »