Teatrul Orăşenesc din Târgu-Secuiesc revine la Tamási Áron cu spectacolul Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-orasenesc-din-targu-secuiesc-revine-la-tamasi-aron-cu-spectacolul-arta/

În zilele de 19, 20 şi 21 septembrie, Teatrul Tamási Áron va găzdui spectacolul Artă al Teatrului Orăşenesc din Târgu-Secuiesc, care revine în municipiul nostru datorită succesului de care  s-a bucurat în aprilie 2018, când a făcut parte din Programul Zilelor Sfântu Gheorghe.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2018

Cele trei reprezentaţii cu mult aplaudata comedie a fraţuzoaicei Yasmina Reza, în regia lui Barabás Árpád, vor avea loc la Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron.

Spectatorii din Sfântu Gheorghe au toate motivele să nu rateze întâlnirea cu un spectacol pe un text care a luat toate premiile importante din Franţa, Anglia şi SUA (Premiul Molière pentru Cel Mai Bun Autor, Premiul Tony pentru Cea mai Bună Piesă etc) şi care,  după premiera din 1995, de la Paris, a fost tradus în peste 30 de limbi şi a fost montat pe scene din întreaga lume.

Născută la Paris, dintr-un tată pe jumătate iranian şi o mama evreică din Ungaria, Yasmina Reza a studiat sociologia şi arta dramatică, a jucat câţiva ani în diverse companii de teatru, dar  a renunţat la meseria de actriţă şi s-a dedicat scrisului,  Artă  fiind piesa prin care a trecut graniţele şi a ajuns în atenţia teatrului american.

Construită pe replici savuroase şi scurte monologuri, Artă este o piesă despre prietenia dintre trei bărbaţi, povestea lor având forţa de a provoca spectatorii de pretutindeni la o confruntare, plină de umor, cu un tablou complet alb, dar în care vor descoperi eternele urme de ipocrizie şi de gelozie ce pun la încercare orice prietenie.

Pentru reprezentaţiile din 19, 20 şi 21 septembrie din Sala Kamara, biletele  se pot cumpăra de la Biroul de Organizare sau online.

Foto: Teatrul Orăşenesc din Târgu-Secuiesc, Artă- Máthé Zoltán

16
/06
/15

Cu puțin înainte de finalul anului școlar, Cinema-Edu a încheiat cu succes cea de-a 5-a ediție a sa, începută în luna februarie. Unul dintre cele mai complexe programe naționale de educație alternativă, Cinema-Edu a reușit să le facă cunoștință liceenilor români cu nouă filme de artă, între lunile februarie și iunie 2015, în cadrul a 90 de evenimente susținute în capitală și în alte cinci orașe din România.

16
/06
/15

Povestea fermierului Niels Stokholm care își îngrijește ferma lui biodinamică în armonie totală cu natura a impresionat juriul competiției principale a Pelicam 2015 format din fostul comisar european Dacian Cioloș, regizoarea Farida Pacha și André Abreu de Almeida, de la Tara Oceans.

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

15
/06
/15

O selecție de filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 17-18 și 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din București.

15
/06
/15

VLADIMIR LUNGU, dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul RĂZVAN SUMA, recent aplaudat în cea de-a II-a ediţie a turneului său naţional „Vă place tango?” şi un „trio” de mari compozitori – MOZART, HAYDN şi CEAIKOVSKI – compun împreună „afişul” concertului desfăşurat la Sala Radio, vineri, 19 iunie (19.00), eveniment ce punctează închiderea stagiunii ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

14
/06
/15

Actor la Naționalul bucureștean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

14
/06
/15

Compania Google a lansat, joi, pe platforma Google Maps, imaginile panoramice Street View din Salina Turda, astfel încât se permite vizitarea virtuală a acestui obiectiv turistic de către oricine din lume aflat la mii de kilometri distanţă.