Teatrul românesc, în impas. „Nu putem face spectacole fără tehnicieni”, a spus Mihai Călin în aplauzele publicului
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-romanesc-in-impas-nu-putem-face-spectacole-fara-tehnicieni-a-spus-mihai-calin-in-aplauzele-publicului/

Actorul Mihai Călin a explicat la Digi24 problemele financiare ale scenelor din Capitală, atrăgând atenţia că diminuarea bugetelor duce la probleme de personal şi la reducerea producţiilor din acest an. Mai mulţi artişti bucureşteni, printre care actorii Marius Manole şi Ada Galeş, anunţă participarea la Protestul numit #Demnitate, care va avea loc duminică, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei. 

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2019

„Am aflat că s-au tăiat nişte cheltuieli şi că teatrele sunt obligate deocamdată să folosească doar 30% din buget. Se promite ca la o eventuală rectificare bugetară, din toamnă, vor primi ce va fi necesar. Direcţia teatrului a fost pusă într-o situaţie fără ieşire”, a spus Mihai Călin

Potrivit acestuia, la TNB, în afară de spectacolul „Neguţătorul din Veneţia”, care este acum în lucru, şi un alt spectacol al lui Silviu Purcărete, nu se va mai lucra nimic până la finalul anului din lipsa fondurilor.

Mihai Călin a adăugat că problemele sunt aceleaşi şi la alte instituţii de cultură: „La Teatrul Mic, de câteva luni, au probleme foarte mari. Au fost crescute salariile nu doar pentru actori, ci şi pentru personalul tehnic, însă nu mai este buget de producţie. Pe de altă parte, încă de la începutul anului, când a fost tăiat bugetul de la AFCN cu 30%, decizia a afectat arta independentă sau colaboratori de la alt teatru, pentru că teatrele, având fonduri reduse, sunt nevoite să plătească mai puţin pentru reprezentaţii”.

Miercuri seară, actorii Mihai Călin şi Marius Manole au ieşit în faţa publicului, la finalul spectacolelor „Orchestra Titanic” şi „Viforul” de la TNB şi au povestit sutelor de spectatori despre situaţia dramatică prin care trec instituţiile de cultură, dar şi despre colegii de la tehnic disponibilizaţi în urma tăierilor bugetare.

„Ne aflăm într-o situaţie foarte grea şi riscă să devină dramatică. De două zile, probabil din cauza unor tăieri de buget din Cultură, situaţia a devenit foarte grea, şi colegii noştri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Naţional, care sunt angajaţi colaboratori printr-o firmă externă sunt daţi afară”, a spus Mihai Călin, , în aplauzele publicului, la finalul spectacolului „Orchestra Titanic”.

„După cum ştiţi s-au tăiat foarte mulţi bani de la teatre şi de peste tot de unde se face artă. Ieri, 50 din colegii noştri au fost daţi afară, oameni fără de care acest teatru nu ar funcţiona. Rugăm, pe această cale, la Ministerul Culturii, să deblocheze acele posturi care există. Fără aceşti oameni, teatrul este blocat. Nu mai funcţionează nicio sală. „Pădurea spânzuraţilor”, multe spectacole nu vor mai putea avea loc pentru că au fost daţi afară oameni care se ocupau de videoproiecţii, de lumini, sunet, noi n-o să putem funcţiona fără ei. Un popor fără cultură e uşor de îngenuncheat”, a afirmat, la rândul său, Marius Manole pe scena TNB.

Artiștii bucureșteni protestează duminică în Piața Victoriei

Mai mulți artiști bucureșteni, printre care actorii Marius Manole și Ada Galeș, anunță participarea la un protest ce va avea loc duminică la ora 18.00 în Piața Victoriei din București. Protestul, numit #Demnitate, e ”un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediați ca umare a taierilor bugetului și a întârzierii subvențiilor din partea primăriei municipiului București”.

”Să ne mobilizăm și să ne ridicăm împreună, pentru că uniți putem să arătăm primarilor, miniștrilor și premierului României ca suntem un număr ENORM de persoane afectate și ne cerem dreptul la demnitate. Ne cerem dreptul la remunerarea muncii depuse și de a avea un loc de în instituțiile pentru care ne-am specializat!”, arată organizatorii protestului.

Foto: Mihai Călin și Marius Manole

09
/06
/15

Un festival devenit tradiție pe scena culturală a orașului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediție și va celebra acest moment alături de bucureșteni în Piața George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

09
/06
/15

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO vă invită duminică, 14 iunie (17.00), la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat „Şlagărele muzicii populare româneşti”.

09
/06
/15

Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă aşteaptă marţi, 9 iunie, de la ora 19.00 pentru o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu despre cea mai nouă carte a sa „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“ Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, una dintre cele mai bine vândute cărţi Humanitas la Bookfest 2015.

08
/06
/15

MEMORIA CULTURALĂ În biblioteca marilor procese care au uimit lumea românească se înscrie şi dosarul juridic „Caragiale-Caion”, cu deznodământ în 1902. I.L. Caragiale îşi încredinţa „onoarea sa de dramaturg” justiţiei române pentru a face dreptate într-un caz care depăşise limitele unei polemici jurnalistice, oricât de „pamfletară” era.

08
/06
/15

În perioada 9 - 14 iunie, Grădina Muzeului Național al Țăranului Român din București va fi gazda Nomad International Film Festival. Un ecran de aproape 80 de metri pătrați, sute de „scaune de cinefil” și echipamente de proiecție performante vor transforma grădina Muzeului Național al Țăranului Român într-un adevărat „cinematograf în aer liber”.

08
/06
/15

Vineri, 12 iunie, două persoane pot lua masa cu actrița Oana Pellea, în cadrul proiectului ,,Prânz caritabil cu o personalitate”, organizat de Merci Charity Boutique.

07
/06
/15

Refuz cât de multe invitații pot la premiere, la gale, la seri speciale. Nu-mi plac premierele, galele, serile speciale. Cred că spectacolele de teatru au o viață complicată și că emoțiile împărtășite „prima dată“ nu slujesc bine spectatorului care mă încăpățânez să rămân. Nu la premiere am văzut cele mai bune reprezentații.

07
/06
/15

Filmul argentinian Incendiul / El incendio, în regia lui Juan Schnitman, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

07
/06
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Letiția Vlădescu (27 de ani). O știți din “Peretele”, musicalul de la Teatrul Metropolis. Letiția provine dintr-o familie de muzicieni și până să dea la Teatru a studiat vioara. Sora ei este pianista Cezara-Lucia Vlădescu. În prezent, pe Letiția o mai puteți vedea și la Teatrul Mignon, dar și la Operetă.

06
/06
/15

Magia B-FIT in the Street! continuă și în următoarele zile. Peste 20 de acte artistice ce au la bază coregrafii impresionante, mașinării de dimensiuni impunătoare, dar și elemente de improvizație și interacțiunea cu mulțimile vor face deliciul publicului bucureștean, deja loial festivalului organizat de ARCUB și ajuns la cea de-a VII-a ediție.