Teatrul sibian, primul teatru din Europa Centrală şi de Est, 230 de ani de existență!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-sibian-primul-teatru-din-europa-centrala-si-de-est-230-de-ani-de-existenta/

În urmă cu 230 de ani se înfiinţa, la Sibiu, primul teatru din Europa Centrală şi de Est. Aniversareal a fost sărbătorită, zilele trecute, în oraşul care găzduieşte de un sfert de veac unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru de pe „bătrânul continent” . 

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2018

“Împărtăşim, cu toţi prietenii naţionalului sibian, cu partenerii şi toţi cei care iubesc ceea ce facem, o mare bucurie – Teatrul Naţional din Sibiu aniversează oficial 230 de ani de existenţă”, spunea  Constantin Chiriac, directorul general al TNRS şi preşedintele FITS.

Construirea Sălii Thalia a început în 1787 și s-a terminat în iunie 1788, devenind primul teatru din țară. Sala a fost construită de librarul Martin Hochmeister (1740–1789). Din cauza lipsei de spațiu în centrul orașului, Hochmeister a decis să o construiască în Turnul Gros, parte a centurii de apărare a orașului. Sala a fost avariată de două incendii.Teatrul sibian

Primul a avut loc în 1826, iar avariile au fost reparate de primarul Martin von Hochmeister (1767-1837) pe cheltuială proprie. Cel de-al doilea incendiu a avut loc pe 13 februarie 1949 și a fost cauzat de o țigară aprinsă. Avariile cauzate de al doilea incendiu erau atât de mari, încât activitatea a trebuit să fie mutată la fostul cinema Apollo, unde se află acum Teatrul Național „Radu Stanca”.

“La 1788, primarul Sibiului, Martin Hochmeister, construia un teatru care avea loje din lemn de trandafir şi săptămâna teatrală în limba germană. Au trecut 230 de ani de când primul teatru din România şi din Estul şi Centrul Europei lua fiinţă ca instituţie. Ce bucurie să putem aniversa ziua teatrului cu ziua copilăriei, a copilului, a ceea ce înseamnă viitorul unei naţii. Iată cum trecutul şi viitorul îşi dau mâna peste timp şi arată ce înseamnă legătura dintre patrimoniu, dintre ceea ce înseamnă trecutul care trebuie valorificat, prezentul care trebuie să fie strălucitor şi viitorul care trebuie să fie plin de speranţă. Asta aniversăm astăzi: trecutul, prezentul şi viitorul, împreună cu tot ceea ce înseamnă dorinţa de înaltă creaţie, pasiunea de a duce mai departe un festival atât de important şi de a pune în pagină ceea ce înaintaşii noştri au ctitorit – prima instituţie de cultură teatrală din Europa Centrală şi de Est”, a mai declarat Chiriac.

Foto: Teatrul sibian – facebook

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.