Teatrul Țăndărică prezintă de Ziua Mondială a Teatrului, în premieră, spectacolul ,,Fata babei și fata moșneagului’’
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-tandarica-prezinta-de-ziua-mondiala-a-teatrului-in-premiera-spectacolul-fata-babei-si-fata-mosneagului/

Joi 21 martie, de Ziua Mondială a Teatrului de Animaţie, va avea loc premiera oficială a spectacolului „Fata babei şi fata moşneagului” , de la orele 18.00; la cererea publicului, o altă reprezentaţie va avea loc joi, 28 martie, la orele 18.00.

Un articol de Andrada Văsii|19 martie 2013

Joi 21 martie, de Ziua Mondială a Teatrului de Animație, va avea loc, de la orele 18.00, premiera oficială a spectacolului „Fata babei și fata moșneagului” Și, la cererea publicului, o altă reprezentaţie joi, 28 martie, la orele 18.00.

În luna martie când Teatrul de Animație Țăndărică aniversează 68 de ani de la primul spectacol, pregătim  „un mărţişor” mai special pentru cei mici.

Noua versiune reprezintă o lectură modernă, plină de umor și sensibilitate a poveștii lui Ion Creangă și apelează, pe lângă mijloacele clasice ale teatrului de animație (păpuși de diverse tipuri, de la wayang la cele compuse, de mari dimensiuni) la proiecții.

Daniel Stanciu, cel care semnează scenariul și regia a dorit să rămână fidel scriiturii bardului de la Humulești întărind, prin culoare și ritm, morala conform căreia valorile general umane precum cinstea, bunătatea, hărnicia si frumusețea sufletească pot trece peste orice greutăți și ne ajută să răzbatem în viață.

Scenografia  aparține Danielei Drăgulescu iar ilustrația muzicală lui Vasile Manta.

Distribuția  este compusă din “aripa tânără” a teatrului: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu.

 

Mesajul lui Roberto de Simone cu ocazia Zilei mondiale a teatrului de animație- 21 Martie 2013:

Prima mea intalnire cu Pulcinella vine din negura memoriei mele; din primele zile ale copilăriei când Pulcinella era in imaginația oricărui copil napoletan. Puteai să-l întâlnești pe străzi, în coșurile magnifice ale vânzătorilor ambulanți de jucării sau pe tarabele pentru sărbătorile de Sfântul Iosif, Epifanie sau Piedigrotta, unde jucăriile tradiționale erau expuse la vânzare. Printre acestea, se afla și un Pulcinella mic, montat pe un car și cu o tijă, care bătea mecanic din mâinile ce aveau talgere din alamă. Mai era și o altă jucărie, foarte răspândită compusă dintr-un con din carton roșu. În interior era inserată o trompetă prevăzută cu o pivetta cu care se putea interpreta refrenul unei tarantele tradiționale. Din acest manej mai făcea parte un mecanism dintr-un fir de fier introdus in con și acționat de un copil, făcea să urce și să coboare o marionetă cu capul lui Pulcinella și a cărui cămasă albă era lipită de marginea circulară a conului.

16
/01
/20

Teatrul Mic începe noul an alături de ARCUB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie și Centrul Cultural Ion Manu Otopeni, în cadrul unor parteneriate culturale menite să susțină activitatea teatrului, găzduind o parte dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul curent.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

13
/01
/20

Pe 19 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Mică a Palatul Naţional al Copiilor va avea loc premiera oficială a spectacolului „Barbă Albastră”, adaptare după Max Frisch, în regia lui Alexander Hausvater, producţie a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”.

Page 11 of 861« First...910111213...203040...Last »