„Teheran Taboo”, proiecția de închidere a Festivalului Anim’est
https://www.ziarulmetropolis.ro/teheran-taboo-proiectia-de-inchidere-a-festivalului-animest/

Lungmetrajul de animaţie realizat în rotoscopie „Teheran Taboo”, o explorare tandră şi amuzantă a ipocriziei şi contradicţiilor societăţii islamice va fi proiectat sâmbătă, 6 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco, după Ceremonia de Premiere a celei de-a treisprezecea ediţii ale Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est. Creepy Animation Night va avea loc vineri,  5 octombrie, de la 23.59

Un articol de Petre Ivan|4 octombrie 2018

O coproducţie germano-austriacă în regia lui Ali Soozandeh, „Teheran Taboo” spune povestea a patru tineri – trei femei din medii sociale diferite și un tânăr muzician – care își intersectează cărările în căutarea comună a libertății și fericirii în Teheran, un oraș plin de restricții și legi religioase care fac ca orice abatere să fie pedepsită draconic.

Lansat în 2017, filmul deține în palmares premii și nominalizări la festivaluri de prestigiu: FIPRESCI Award la Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim, Creativity Prize la Festivalul Mondial de Film de la Montreal, nominalizări la Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj de animație la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy și la Premiul „Critics’ Week Grand Prize” la Festivalul de Film de la Cannes.

Prețul biletului este în valoare de 10 lei și se poate cumpăra online și din cinema.

Al doilea weekend al festivalului aduce a zecea ediție Creepy Animation Night, un maraton de animații horror și terifiante, adresate exclusiv categoriei de vârstă 18+.

Startul animațiilor ”de coșmar” se dă vineri, pe 5 octombrie, la 23.59, la Cinemateca Eforie și la Cinema Elvire Popesco. Publicul prezent la Cinemateca Eforie va asista și la primul performance OrkiPP – un proiect audio-vizual care îl aduce pe ilustratorul Alexandru Ciubotariu (aka Pisica Pătrată) alături de shoegazerii de la Orkid.

Pornind de la senzații, idei și imagini comune, Vlad Ilicevici, Radu Pop, George Frătica și Alexandru vor improviza în sincron, timp de 40 de minute. Blues-ul post-traumatic al celor de la Orkid se va transforma într-un dirge instrumental, cu drone și texturi complexe de chitară, cu explozii instrumentale care duc înspre post-metal. Simbolurile animate care formează universul vizual al formației vor fi backroundul live-drawingului lui Alexandru, într-un concept care are la bază alternanța dintre simetrie și haos.

Biletele la Creepy Animation Night ( în valoare de 20 de lei la Cinema Elvire Popesco și 30 de lei la Cinemateca Eforie) se pot achiziționa online și din cinema.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est are loc în perioada 28 septembrie – 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.

Biletele pot fi achiziționale online, pe Eventbook.ro, și sunt disponibile și în cinema. Programul complet al ediției din acest an este disponibil pe site-ul Anim’est.

Foto: Anim’est, Teheran Taboo – facebook

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.