Teleenciclopedia, cu generic nou şi documentare în premieră din 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/teleenciclopedia-cu-generic-nou-si-documentare-in-premiera-din-2018/

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2018

Odată cu ediţia 2.562, care va fi difuzată de TVR 1 pe 13 ianuarie, una dintre cele mai longevive emisiuni ale Televiziunii Române, Teleenciclopedia, vine cu noutăţi pentru telespectatori: un nou generic şi documentare de ultimă generaţie, cu grafică 3D şi filmări spectaculoase, producţii achiziţionate de la companii prestigioase.

Muzica este cea binecunoscută, iar fontul folosit este identic cu cel folosit pentru primul generic al emisiunii. Ca în fiecare sâmbătă, Teleenciclopedia este transmisă de TVR 1, de la 18.50, şi în reluare a doua zi, duminică, de la ora 07.00.

„Sunt imagini superbe, documentare fascinante pe care le-am ales pentru telespectatorii noştri. Filme care nu puteau să vină decât cu un nou pachet grafic, cel vechi fiind neschimbat de peste 15 de ani. Sperăm să surprindem plăcut! Îi invităm pe telespectatori să descifreze, în fiecare sâmbătă seară, o nouă pagină de Teleenciclopedie, în care vor găsi concentrată bogăţia inepuizabilă a naturii şi a creaţiei umane” – Oana Haşegan, producătorul emisiunii Teleenciclopedia.

Printre materialele în format HD, care beneficiază de grafică 3D şi filmări spectaculoase cu aparatură specifică de ultimă generaţie, telespectatorii vor putea urmări în premieră documentarele Smart Secrets (Secrete ale marilor pictori) şi Catedrala din Köln, de la ARTE, Dunărea, fluviul-regină, Muzeul de Istorie Naturală al Vienei şi minunata poveste a Cailor din deşertul Namib, de la ORF, o minunată călătorie în lumea jucăriilor – Despre jucării. Şi tot cu Teleenciclopedia vor călători prin pădurile Poloniei, pe urmele bizonilor şi, sub apele calde ale oceanelor, în lumea moluştelor, vor coborî în adâncurile vulcanilor şi vor descoperi hrana viitorului.

În seara zilei de sâmbătă, 22 mai 1965, la ora 20.00, telespectatorii au început să răsfoiască filele unui dicţionar enciclopedic pe micul ecran, care îşi datorează apariţia directorului de atunci al Televiziunii Române, Octavian Paler.

Primii producători ai emisiunii au fost Dumitru Udrescu şi Adolf Oprescu, cel care a ales şi emblematicul generic sonor: Momentul muzical pentru pian şi orchestră compus de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta lui Iosif Conta şi avându-l ca solist pe Dan Grigore, încă student.

Ceilalţi producători care şi-au legat, de-a lungul anilor, numele de Teleenciclopedia sunt: Toma Popescu, Ioan Ionel, Cornelia Rădulescu, Gabriela Nuţă, Oana Haşegan. Ei s-au străduit să ofere permanent exigentului public român subiecte variate, într-o formă lingvistică şi vizuală elegantă.

Consultanţi ştiinţifici prestigioşi au asigurat mereu corectitudinea informaţiilor: Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu, Ion Frunzetti, Andrei Pleşu, Octavian Paler, Harald Alexandrescu, între alţii.

Voci de neuitat au însufleţit miile de texte, devenind parte integrantă a „mărcii” Teleenciclopedia: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Irina Petrescu, Sanda Ţăranu, Ruxandra Sireteanu, Lucia Mureşan, Carmen Movileanu, Cristiana Bota, Florian Pittiş, Dinu Ianculescu, Ludovic Antal, Sorin Balaban, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, George Oancea, Traian Stănescu, Mircea Neacşa, Mihai-Gruia Sandu, Petru Mărgineanu.

La 51 de ani de la inaugurarea ei, sâmbătă, 24 octombrie 2016, la ora 18.50, TVR 1 a difuzat ediţia cu numărul 2.500 a Teleenciclopediei.

Actuala echipă care realizează emisiunea este formată din:

Redactori: Ioana Dimoftcahe, Oana Haşegan, Viviana Roşca

Montaj şi grafică: Dragoş Oproiu

Ilustraţie muzicală: Crina Bolboceanu

Post-procesare sunet: Victor Epure.

Foto: Teleenciclopedia – facebook

 

18
/01
/21

De la împăratul Nero sau pictura renascentistă la povestea lui Alice în Țara Minunilor și la „divele” secolului XX, cele mai așteptate evenimente expoziționale programate în 2021 în Europa promit experiențe de calitate.

13
/01
/21

În această perioadă, atelierele MNAC se desfășoară online, într-o formulă interactivă. „Arta contemporană de la plancton la zbor intergalactic” este o serie de ateliere care ne ajută să înțelegem expoziția Colecției MNAC, „Văzând Istoria. 1947-2007”, dar și de unde vine și se hrănește arta contemporană, în general.

08
/01
/21

Până pe 27 iunie 2021 puteți vizita o nouă expoziție temporară la MNAR, intitulată „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, organizată în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească (Calea Victoriei 49-53).

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

18
/12
/20

Muzeul Național Cotroceni lansează joi, 17 decembrie 2020, Portret de artist, un proiect de anvergură care îi are în prim plan pe unii dintre cei mai importanți artiști plastici ai momentului. Artiștii se destăinuie în fața publicului într-o suită de interviuri care reflectă emoțiile și părerile lor despre situația generată de pandemie, despre parcursul creațiilor și al artei în general, despre propria evoluție în domeniul artei și în situația actuală.

14
/12
/20

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziția aniversează 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, anunță organizatorii.

12
/12
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.