Tenorul Freddie De Tommaso se alătură sopranei Lise Davidsen pentru concertul umanitar de la ONB (10 mai 2022, ora 18:30)
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-freddie-de-tommaso-se-alatura-sopranei-lise-davidsen-pentru-concertul-umanitar-de-la-onb-10-mai-2022-ora-1830/

Tenorul Freddie De Tommaso se alătură sopranei Lise Davidsen pentru concertul umanitar de la Opera Naţională Bucureşti. Concertul de Gală Extraordinar este dat în beneficiul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.

Un articol de Liliana Matei|6 mai 2022

Opera Națională București are deosebita bucurie de a anunța că senzaționalul tenor anglo-italian Freddie De Tommaso se va alătura celebrei soprane Lise Davidsen pentru Concertul de Gala Extraordinar în beneficiul Institutului Regional de Oncologie din Iași.

Concertul de gală Extraordinar va avea loc în data de 10 Mai 2022, ora 18:30, în cadrul Stagiunii Centenare a Operei Naționale București.

José Miguel Pérez Sierra va dirija Orchestra și Corul Operei Naționale București (maestru de cor: Daniel Jinga), iar conceptul regizoral îi aparține lui Rareș Zaharia.

Institutul Regional de Oncologie Iași este singurul institut public din România mono specializat în diagnosticarea și tratamentul cancerului construit și dotat la standarde europene după 1990.

Freddie De Tommaso și Lise Davidsen sunt revelațiile vocale al lumii operei internaționale, printre cei mai căutați artiști de toate marile teatre de operă din lume, anul acesta susținând concertele de deschidere și cel final al festivalului BBC Proms.

Freddie De Tommaso a atras atenția în anul 2018 când a cucerit cele mai importante două premii de la Concursul Internațional de Canto Francisco Viñas de la Barcelona (premiul I și premiul Plácido Domingo), fiind angajat imediat de Opera de Stat din Viena. În decembrie 2021 debutează spectaculos la Covent Garden în rolul lui Cavaradossi din Tosca, înlocuindu-l pe Bryan Hymel și devenind astfel cel mai tânăr tenor și, în același timp, primul britanic în acest rol din 1963 pe celebra scenă londoneză.

Debutează la Teatro alla Scala în Maurizio din Adriana Lecouvreur, e Don José (Carmen) și Macduff (Macbeth) la Opera de Stat din Viena, Pinkerton (Madama Butterfly) la Semperoper Dresda și la Opera Bavareză de Stat din München, iar angajamentele sale viitoare includ Messa da Requiem de Verdi la BBC Proms și Teatro San Carlo din Napoli, Rodolfo (La Bohème) și Cavaradossi (Tosca) la Royal Opera House, Riccardo (Un ballo in maschera) la Festivalul de la Verbier, Alfredo (La Traviata) la Arena di Verona și Opera de Stat Unter den Linden de la Berlin, pentru a reveni la Scala din Milano și la Opera de Stat din Viena în cursul stagiunii viitoare.

Artist exclusiv Decca Classic și primul tenor care a semnat cu celebra casă de discuri după Jonas Kaufmann, Freddie De Tommaso a lansat un prim disc intitulat Passione care a debutat ca numărul 1 în topurile de muzica clasică și a câștigat premiul revistei BBC Magazine pentru cel mai bun nou artist. Cel de-al doilea sau album, Il Tenore, va fi lansat pe 24 iunie 2022.

Lise Davidsen este considerată cea mai mare voce de soprană de pe harta lirică mondială, o demnă urmașă a unor legende ale operei precum Kirsten Flagstad sau Birgit Nilsson. Soprana de origine norvegiană a devenit cunoscută pe scenele internaționale în anul 2015, câștigând multiple premii în cadrul concursurilor Operalia, Regina Sonja și Hans Gabor Belvedere. Acestea au fost urmate imediat de debuturi triumfătoare la Metropolitan Opera New York, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala din Milano, Bayerische Staatsoper, Wiener Staatsoper și la festivalurile din Aix-en-Provence, Bayreuth și Glyndebourne.

Discografia solistei (la rândul ei artist exclusiv Decca Classics) include câteva discuri foarte apreciate: operele Fidelio și Der Freischütz sub conducerea muzicală a lui Marek Janowski alături de Filarmonica din Dresda, respectiv Orchestra Radio din Frankfurt, precum și două excepționale discuri recital, cu arii din repertoriul italian și german, având ca dirijori pe Mark Elder și Esa Pekka Salonen.

Lise Davidsen a evoluat pentru prima dată în România în anul 2015, cu câteva luni înainte de victoria de la Operalia, într-un concert cu Vier letzte Lieder de Richard Strauss la Ateneul Român alături de Filarmonica George Enescu, sub conducerea muzicală a maestrului Christian Badea, pentru ca în anul 2019, să fie invitată a Festivalului Internațional George Enescu în opera Peter Grimes, alături de Orchestra Națională Radio.

José Miguel Pérez-Sierra face parte din noua generație de dirijori spanioli, având deja o experiență solidă în teatrele de operă iberice și din Europa. Specializat în belcanto, cele mai importante apariții ale sale au fost la Festivalul de la Pesaro și Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia cu La Scala di Seta de Rossini, Teatro del Liceu Barcelona cu Madama Butterfly, fiind deseori invitat la Festivalul Puccini de la Torre del Lago.

Contul pentru donații al Institutului Regional de Oncologie Iași: RO33TREZ40620F370100XXXX

 Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

*

Marți,  10 mai 2022, ora 18:30

Concert de Gală Extraordinar

Lise Davidsen
Freddie De Tommaso

Orchestra și Corul Operei Naționale București
Maestru de cor: Daniel Jinga
Dirijor: José Miguel Pérez-Sierra
Regia: Rareș Zaharia
Biletele (începând de la 25 RON) se pot achiziționa online sau de la casa de bilete a Operei Naționale București:

  • tel: (+40) 743.278.335/(+40) 21.310.26.61 sau
    (+40) 21.314.69.80, int. 2188.

email: bilete@operanb.ro

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.