Tenorul Marius Vlad Budoiu – recital de lieduri la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-marius-vlad-budoiu-recital-de-lieduri-la-ateneul-roman/

Tenorul Marius Vlad Budoiu, artistul liric român cu cel mai vast repertoriu cuprinzând roluri de primă mărime de operă, repertoriu vocal-simfonic şi cameral (mai mult de 120 de titluri), va concerta sâmbătă, 15 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

Un articol de Liliana Matei|11 martie 2015

Marius Vlad Budoi a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și a studiat cântul cu tatăl său, baritonul Ion Budoiu, cu mezzosoprana Edita Simon şi cu basul Gheorghe Roşu. Revine acum la Bucureşti pentru un recital de lieduri care propune, îndrăzneţ, pagini semnate de George Enescu, Richard Wagner, Richard Strauss şi Alban Berg.

Programul concertului

George Enescu – 7 Cântece pe versuri de Clément Marot
Richard  Wagner – Wesendonck Lieder
Richard Strauss – 4 Lieduri
Alban Berg – 7 Frühe Lieder

„Acum 30 de ani (atât de repede au trecut!!!) am început să studiez cântul cu tatăl meu. Liedurile lui Enescu au fost între primele pe care le-am abordat. Pe atunci nu înțelegeam mare lucru, dar am rămas cu ele în suflet. Enescu s-a maturat în mine ca un vin vechi într-un budoi (!!!) din lemn pe care îl îmbrățișează cu drag. Apoi, de-a lungul anilor, am trecut prin tot felul de etape, care m-au făcut să îl iubesc pe Richard Strauss, apoi pe Richard Wagner și chiar pe Alban Berg. Nu sunt un ipocrit, deci nu voi spune că îmi place TOT Berg sau TOT Strauss sau TOT Wagner. Dar liedurile acestea sunt de-a dreptul minunate. Am vorbit cu oameni care mi-au spus ”mi-am schimbat părerea despre Berg” și le-am spus că greșesc. ACESTE lieduri sunt frumoase. Și probabil că Berg chiar s-a dezis de ele ulterior. Pentru că sună prea bine… Wagner rămâne iubirea mea cea mare și Strauss mă umple pe deplin…

Tot programul este conceput să placă. Nu am pus nici o piesă care să nu fie accesibilă. Sper să placă tuturor… Pentru publicul clujean am pus la dispoziție și traducerile. E greu să urmărești o oră și jumătate un film la care nu ai traducere… Cealaltă soluție ar fi să închidem ochii și să ne lăsăm purtați pe aripile muzicii…” ( Marius Vlad Budoiu)

 INFO

Marius Vlad Budoiu a debutat la 21 de ani cu lucrarea „Simfonia a IX-a” de Beethoven, la Filarmonica din Târgu-Mureş, apoi, în repertoriul de operă, în rolul Lenski (Evgheni Oneghin), la Opera Maghiară din Cluj. Primele roluri pe scena Operei Române din Cluj au fost Rodolfo (i de G. Puccini) şi Alfredo (La Traviata de G. Verdi). Cu rolul Tamino (Die Zauberflöte de W. A Mozart) şi-a făcut debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în 1996.

Fiind un foarte bun muzician şi stăpânind bine germana, franceza, engleza şi italiana, a fost solicitat pe toate scenele lirice şi de filarmonică din ţară, şi apare de ani buni pe scenele din străinătate, unde s-a remarcat prin calitatea vocală şi profesionalism. A cântat în sute de concerte şi spectacole, pe scene din Anglia, Franța, Spania, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Bulgaria, Rusia, Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia, Turcia și Japonia.

A abordat o largă paletă repertorială, de la lucrări ale lui Händel și creaţii mozartiene la lucrări ale secolului XX și producţii ale unor autori moderni. În ultimii ani a abordat repertoriul dificil pentru tenor dramatic, devenind singurul român care la această oră are în repertoriu Otello (Otello), Calaf (Turandot), Samson (Samson et Dalila), Don Alvaro (La Forza del Destino), Tannhäuser (Tannhäuser), Lohengrin (Lohengrin) şi Tristan (Tristan și Isolda).

Pianistul Horea Haplea a studiat la Alba Iulia cu prof. Cristina Munteanu și la Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca cu prof. Gerda Türk. În 2004 a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare, specializarea Pian la clasa prof. Daniel Goiţi și prof.Cipriana Gavrișiu şi Facultatea Teoretică, specializarea Dirijat vocal-simfonic la clasa prof. Florentin Mihăescu. În 2006 a absolvit masteratul de interpretare pian la clasa prof. Daniel Goiţi și prof. Adriana Bera. O serie de personalități muzicale l-au îndrumat în diferite specialități, precum Ferdinand Weiss (citire de partituri, analiză interpretativă comparată), Tudor Jarda (armonie) sau Peter Szegö (contrapunct, compoziţie).

Horea Haplea a fost premiat la concursuri naționale și internaționale de interpretare, iar activitatea sa artistică include un număr impresionant de apariţii în recitaluri şi concerte. A colaborat ca solist cu orchestrele filarmonicilor din ţară şi a susţinut recitaluri de pian şi recitaluri camerale. Pianistul are o susţinută activitate concertistică și în străinătate. În 2012, Horea Haplea a obținut titlul de doctor în muzică cu teza Aspecte ale stilisticii interpretative în Concertele pentru pian de Ludwig van Beethoven, avându-l îndrumător pe prof. univ. dr. Adrian Pop. În prezent este lector dr. la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (disciplinele acompaniament canto și acompaniament lied-oratoriu) în cadrul Departamentului de Canto şi Artă Scenică.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.