Tenorul Ștefan Pop debutează în rolul Don Ottavio la Opera Naţională din Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-stefan-pop-debuteaza-in-rolul-don-ottavio-la-opera-nationala-din-paris/

Ștefan Pop debutează joi, 15 ianuarie, in rolul lui Don Ottavio din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart. Spectacolul este prima producţie de operă a celebrului regizor de film austriac Michael Haneke şi a avut premiera în 2006.

Un articol de Liliana Matei|13 ianuarie 2015

Ștefan Pop va cânta în compania altor doi români, soprana Tatiana Lisnic (Donna Anna) si baritonul Adrian Sâmpetrean (Leporello). Baritonul Erwin Schrott este Don Giovanni, Marie-Adeline Henry este Donna Elvira iar Liang Li este Commendatore. Orchestra Operei Naţionale din Paris este dirijată de Alain Altinoglu. Primul spectacol este programat pe 15 ianuarie și este urmat de reprezentații pe 20, 23, 25, 28 ianuarie şi pe 2, 5, 8, 11 şi 14 februarie 2015.

„Sunt extrem de încântat că am ocazia să debutez în această producţie minunată a lui Michael Haneke. Este o regie modernă, toată acţiunea se petrece într-un birou al unei firme la care cu toţii suntem angajaţi. Relaţiile dintre personaje sunt foarte clar prezentate de regizor, nu a schimbat absolut nimic din libretul original, Donna Anna şi Don Ottavio sunt caractere mai puternice ceea ce nu face decât să ajute răzbunarea Comendatorului. Producţia prezintă de fapt viaţa reală, cu problemele ei”, a declarat Ștefan Pop.

Stefan Pop (dreapta), Tatiana Lisnic, Adrian Sampetrean  (stanga)Câştigător a numeroase competiţii importante, printre care Concursul Internaţional de Canto de la Seul (2010) şi Concursul Operalia de la Milano (2010), Ştefan Pop și-a început cariera internațională în 2009, cu rolul Alfredo din La Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producție a lui Franco Zefirelli.

A interpretat rolul principal din L’Elisir d’amore la Teatrul Verdi din Trieste în 2010 și la Opera de Stat din Hamburg în 2011. În același an a debutat și în rolul Elvino din La Sonnambula la Opera de Stat din Viena.

A urcat pentru prima dată pe scena Operei din Zurich cu rolul Cassio din Otellode Giuseppe Verdi și a debutat la Seul cu rolul ducelui de Mantova din Rigoletto.

În februarie 2012, Ştefan Pop a cântat pentru prima oară pe scena Operei din Paris, în rolul Ducelui de Mantua din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi.

A cântat alături de mari nume ale operei, printre care Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Leo Nucci, José Cura, Thomas Hampson, sub conducerea muzicală a unor importanţi dirijori: Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Paolo Longo şi Luciano di Martino.

FOTO (sus): Lucian Enasoni

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.