Tenorul Ștefan Pop, invitat la Opera Națională București
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-stefan-pop-invitat-la-opera-nationala-bucuresti/

Tenorul Ștefan Pop este unul dintre invitaţii spectacolului L’elisir d’amore (Elixirul dragostei), de Gaetano Donizetti, de sâmbătă, 13 aprilie, la Opera Naţională Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|10 aprilie 2013

Tenorul Ștefan Pop este unul dintre invitații spectacolului L’elisir d’amore (Elixirul dragostei), de Gaetano Donizetti, de sâmbătă, 13 aprilie, la Opera Națională București.

Artistul de 26 de ani va interpreta rolul Nemorino, rol pe care l-a cântat și în decembrie 2012, la Royal Opera House din Londra.

Pe scena Operei Naționale București, Ștefan Pop îi va avea alături pe sopranele Tatiana Lisnic și Cristina Eremia, pe baritonul Şerban Vasile și pe basul Alin Anca. Spectacolul de sâmbătă seara va fi dirijat de David Crescenzi.

Săptămâna trecută, tenorul român și-a făcut debutul pe scena celebrului Teatru Bolshoi din Moscova, în rolul Alfredo din La Traviata de Giuseppe Verdi.

A fost o seară minunată pentru mine, cea mai bună interpretare a mea din acest sezon. ( a declarat Ștefan Pop după spectacolul susținut pe una dintre cele mai importante scene ale lumii.)

Am simțit o energie incredibilă din partea publicului care m-a primit cu aplauze, ca și când aș fi cântat pe această scenă de multă vreme. A fost o surpriză extraordinară pentru mine și le mulțumesc din suflet.

Câştigător a numeroase competiţii importante, printre care Concursul Internaţional de Canto de la Seul (2010) şi Concursul Operalia de la Milano (2010), Ştefan Pop și-a început cariera internațională în 2009, cu rolul Alfredo din La Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producție a lui Franco Zefirelli.

A interpretat rolul principal din L’Elisir d’amore la Teatrul “Verdi” din Trieste în 2010 și la Opera de Stat din Hamburg în 2011. În același an a debutat și în rolul Elvino din La Sonnambula la Opera de Stat din Viena. A urcat pentru prima dată pe scena Operei din Zurich cu rolul Cassio din Otello de Giuseppe Verdi și a debutat la Seul cu rolul ducelui de Mantova din Rigoletto. În februarie 2012, Ştefan Pop a cântat pentru prima oară pe scena Operei din Paris, în rolul Ducelui de Mantua din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi.

A cântat alături de mari nume ale operei, printre care Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Leo Nucci, José Cura, Thomas Hampson, sub conducerea muzicală a unor importanţi dirijori: Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Paolo Longo şi Luciano di Martino.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.