Tenorul Teodor Ilincăi, în deschiderea Stagiunii Regale 2015-2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-teodor-ilincai-in-deschiderea-stagiunii-regale-2015-2016/

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la deschiderea Stagiunii 2015-2016. Concertul va avea loc marţi, 10 noiembrie 2015, de la ora 19.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3).

Un articol de Ziarul Metropolis|7 noiembrie 2015

Concertul de deschidere al Stagiunii Regale este finanțat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB, în cadrul Programului cultural Ești București.

Concertul de deschidere al Stagiunii Regale îl va avea ca dirijor pe Constantin Grigore, iar ca solist pe tenorul Teodor Ilincăi. În program se regăsesc lucrări din creația compozitorilor P. Mascagni, P.I. Ceaikovski, G. Bizet și G. Verdi. Concertul este prezentat de Marius Constantinescu.

INFO

Biletele pentru concert sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos. Mai multe amănunte despre concert, dar şi despre activitatea Cameratei Regale, puteţi afla pe site-ul www.camerata-regala.ro şi pe pagina de Facebook a Cameratei Regale.

Dirijorul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galati, Marek Pijarowski. S-a perfecționat printr-un stagiu de asistenţă la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011), sub îndrumarea maestrului Marek Janowski şi ulterior (2012) la Bayrische Rundfunk şi Munchner Philharmoniker. A susţinut concerte la pupitrul formaţiilor muzicale mari, atât din ţară cât şi din străinătate şi a colaborat cu solişti de renume ai scenei muzicale internaţionale. În prezent este dirijorul principal al Cameratei Regale.

Teodor Ilincăi este unul dintre cei mai valoroși tineri tenori români, cu o extraordinară carieră internațională. Debutul său în afara țării s-a petrecut în ianuarie 2009 pe scena Operei din Hamburg, unde a interpretat rolul Macduff din „Macbeth” de G. Verdi. A fost invitat să cânte pe scenele operelor din Monte Carlo, Hamburg, Viena, Berlin, Toulouse, Santiago de Chile, Londra, Paris etc. În 2013 a susținut un concert la Royal Festival Hall din Londra, alături de Angela Gheorghiu, avându-l pe Tiberiu Soare la pupitrul Orchestrei Filarmonice Regale din Londra.

Camerata Regală a fost fondată în 2009 și se află sub patronajul Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalități marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, Flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu.

Datorită nivelului artistic ridicat au avut șansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul Internațional “Sergiu Celibidache”. În anul 2014, la 5 ani de la înființarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia “Regele Mihai al României” pentru înaltul profesionalism cu care își desfășoară activitatea concertistică.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.