Teodora Enache şi Benny Rietveld Quintet – concert în Club Tribute din Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/teodora-enache-si-benny-rietveld-quintet-concert-in-club-tribute-din-bucuresti/

Pe 22 iunie, Teodora Enache şi Benny Rietveld Quintet vor putea fi urmăriţi live într-un concert de excepţie ce se va desfăşura în Club Tribute. Show-ul anunţă lansarea celui mai nou album al artistei – „Transfiguration“ – produs de Benny Rietveld (basistul şi directorul muzical al trupei Santana) şi înregistrat împreună cu muzicienii americani care compun Benny Rietveld Quintet şi doi invitaţi.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2016

Transfiguration reprezintă rodul unui proiect jazz de excepţie lansat în România, în septembrie 2014, de Teodora Enache și Benny Rietveld.

Afis Transfiguration - BUCURESTI

Albumul a fost înregistrat în februarie 2015, în studiourile Audio Mix House din Las Vegas (SUA), cu aportul fostei secţii ritmice Santana – Benny Rietveld (bas) și Pepe Jimenez (tobe), alături de care s-au aflat Manu Koch (claviaturi, BR Quintet), Allen Won (saxofon, BR Quintet), Ren Martin-Doike (viola, BR Quintet), Ramon Yslas (percutie, BR Quintet) și Fred Schreuders (chitara) si a fost revizuit în celebrele Abbey Road Studios din Londra, în iulie 2015.

Conceptul albumului poarta viziunea Teodorei Enache. Produsul muzical finit beneficiază de vasta experienţă a lui Benny Rietveld, atât ca instrumentist cât și ca producător, aranjor și inginer de mixaj si cuprinde lucrări diverse – standarde de jazz, muzică tradiţională românească și evreiască, dar și creaţii originale ale Teodorei.

Concertul de la Bucuresti este primul din turneul Transfiguration – produs de Asociatia Fapte, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti. Restul concertelor vor avea loc dupa cum urmeaza: 24 iunie – Sibiu (Filarmonica – Sala Thalia), 25 iunie – Brasov (Rockstadt), 27 iunie – Cluj Napoca (Opera Maghiara).

Câte ceva despre artişti

Teodora Enache este cotată drept una dintre vocalistele din prima ligă a jazz-ului românesc, cu o carieră de peste 20 ani. A colaborat cu numeroşi muzicieni internaţionali: Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Ricardo Scala, Theodosii Spassov, David Brubeck sau Burton Greene. Detine Premiul de Excelenţă pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune. 2013 (an pe care l-a încheiat cu un spectaculos turneu alături de Stanley Jordan, în Germania şi România) i-a adus întâlnirea cu Benny Rietveld, care avea sa pună bazele prezentei colaborări.

Benny Rietveld este unul dintre cei mai prolifici basişti moderni ai culturii muzicale internaţionale, posesor al unei impresionante cărţi de vizită. De 9 ori laureat al Premiilor Grammy, ca basist, autor de muzică de film şi producător muzical,  în prezent este basist şi director muzical al lui Carlos Santana. A concertat şi înregistrat împreuna cu Miles Davis, Sheila E., John Lee Hooker, Bonnie Hayes, Ray Obiedo, şi multi alţii.

INFO

Biletele se gasesc pe www.iabilet.ro şi în reteaua iabilet (Hard Rock Cafe, Beraria H, Magazinul Muzica, Reteaua SAY SHOP, Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele IQBox-Telekom si Uman si pe cele 1500 de terminale self-service ZebraPay din Kaufland, Cora, Auchan, Carrefour si Mega Image din toata tara). Online puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone, pe factura Orange, ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde in tara sau prin OP.

In perioada de presale (care dureaza pana la 15 iunie, inclusiv), preturile biletelor sunt cuprinse intre 48 si 85 lei (in functie de locul ales), iar in perioada dintre 16-22 iunie, preturile vor fi cuprinse intre 58 si 95 lei.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.