Teodora Savu este absolventă a Facultăţii de Regie şi a unui master în acelaşi domeniu, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti.
Un articol de Georgiana Ene|7 decembrie 2022
De asemenea, este câștigătoarea Locul I și a Premiului Valentin Nicolau cu textul „Menada”, scris de ea, în cadrul Festivalului Bacău Fest Monodrame 2022. Pentru că este o tânără carismatică și entuziastă aflată la început de drum, am rugat-o să ne împărtășească impresii despre Festivalul din Bacău, dar nu numai.
Te-ai născut în Constanța. Cum a fost copilăria ta?
M-am născut în Constanţa, dar ne-am mutat în Mihail Kogălniceanu atunci când eu aveam trei ani, aşa că acolo am crescut. Copilăria mea a fost una cât se poate de normală. Am fost o elevă bună şi mulţi ani am practicat Taekwondo de performanţă, aşa că am fost destul de ocupată. În majoritatea timpului eram ori la şcoală, ori la antrenamente, ori în campionate, iar în timpul liber fie mă vedeam cu prietenii, fie mă închideam în camera mea şi scriam. De atunci mă interesa treaba asta. Chiar am găsit recent nişte poveşti pe care le-am scris când aveam vreo 11 sau 12 ani – scrise într-o engleză foarte proastă, pentru că învăţam singură. În mare parte erau despre mine care câştigam nu ştiu ce mare campionat internaţional sau care ajungeam să fiu prietenă cu nu ştiu ce mari sportivi ai lumii. După ce am terminat şcoala generală, m-am dus la liceu în Constanţa. Am făcut naveta şi din cauza programului, am lăsat-o mai moale cu sportul.
Teodora Savu, regizor și dramaturg: Cred că subfinanţarea este problema principală a teatrului de astăzi. Şi mai cred că sunt puţine teatre interesate să ofere o şansă tinerilor absolvenţi, mai ales când vine vorba de tineri regizori
Ce fel de copil ai fost? Intorvertit, extrovertit, timid, vorbăreț? Cum te-a ajutat acest lucru în drumul pe care l-ai ales?
Am fost tot timpul un copil introvertit. Eram destul de tăcută şi m-am împrietenit foarte bine cu un cerc destul de restrâns de persoane. Dar unele dintre ele încă îmi sunt prietene foarte bune acum, deşi ne ştim din grădiniţă sau din şcoala primară. Înţeleg de la părinţii mei că şi înainte de ultima mea amintire, eram tot aşa cum îmi amintesc şi eu de mine, şi anume un copil liniştit. În anii de sport, am învăţat să fiu serioasă şi disciplinată, lucru care cu siguranţă mă ajută şi acum în toate activităţile pe care le întreprind. Şi cred că şi calmul şi politeţea pe care le-am avut întotdeauna mă ajută în lucrul cu oamenii. De asemenea, am fost întotdeauna o persoană destul de introspectivă. Mi-am pus mereu probleme în ceea ce priveşte psihologia mea şi psihologia oamenilor din jurul meu. Întotdeauna am căutat să analizez în detaliu ce gândesc şi ce simt, de ce gândesc şi de ce simt aşa. Chestia asta e uneori foarte neplăcută şi cauzează un disconfort uriaş, dar cred că acest tip de analiză pe care îl fac aproape fără să vreau mă ajută când vine vorba de teatru.
Când și cum a ajuns teatrul o parte importantă din viața ta?
Târziu. Nu mi se potriveşte povestea clasică cu „întotdeauna am ştiut că asta vreau să fac”. În liceu, una dintre prietenele mele cele mai bune ştia deja că vrea să dea la teatru. Într-o vară, mi-a propus să mergem câteva zile la Gala HOP – Gala Tânărului Actor, care pe atunci se ţinea la Costineşti. N-aveam cum să refuz o vacanţă, aşa că m-am dus. M-am dus pentru plajă şi petreceri şi am rămas pentru teatru. Abia ulterior am început să mă duc la teatru.
Când ai decis că este momentul să faci regie de teatru?
Când am terminat liceul, nu aveam nici cea mai vagă idee ce vreau să fac cu viaţa mea. Ştiam doar că vreau să vin la Bucureşti. Am dat la Comunicare şi Relaţii Publice – o decizie total negândită. Am făcut un an, dar nu mă interesa absolut nimic din ce se întâmpla acolo. Abia aşteptam să termin cursurile ca să mă duc la teatru. Aşa am luat contact cu lumea teatrală din Bucureşti, care era mult mai bogată decât era cea din Constanţa pe atunci. La finalul anului universitar, am ştiut că sunt slabe şanse să mă mai întorc la acea facultate în toamnă. Sincer, eu voiam să fac scriere dramatică, dar la UNATC nu există acest program de studii decât la master. Aşa că, într-o discuţie cu mama despre schimbarea care urma să se producă, am zis: „Okay, mă duc la regie.” O decizie la fel de negândită ca prima, pentru că ştiam foarte în mare cu ce se ocupă un regizor. Dar am dat, am intrat şi n-am mai plecat.
Care a fost primul spectacol? Povestește-ne, te rog, de primul text pe care l-ai ales și care sunt cele mai frumoase amintiri din acea perioada?
Primul spectacol a fost „Closer”, realizat după textul lui Patrick Marber. Voiam să fac un spectacol dur şi şocant despre răutatea umană şi despre dinamica bolnavă de putere din cuplu. Abia după ce am început repetiţiile, mi-am dat seama cât de greu este cu adevărat acest text şi câte detalii fine sunt de observat şi de exploatat. Neprimind nimic folositor sau constructiv de la profesorul de an, a trebuit să transform această experienţă într-un proces de învăţare personal, în cadrul căruia să descopăr lucruri fie singură, fie împreună cu echipa de actori. Ceea ce s-a şi întâmplat. Deşi am întâmpinat obstacole, am învăţat foarte mult din acea experienţă. Practic, a fost prima dată când am văzut cum se construieşte un spectacol de la A la Z, din toate punctele de vedere.
Cât de greu este să faci teatru acum?
În prezent, eu încerc să îmi fac debutul regizoral în teatrul profesionist, deci aş spune că e destul de greu.
Când te-ai decis să scrii?
De scris, am scris dintotdeauna. Când eram prin clasa a VIII-a, mi-a fost publicată o lucrare de proză scurtă într-o antologie din SUA. Era ceva cu vampiri. După aceea, am mai publicat câteva lucrări de proză scurtă în antologii, iar în liceu am fost în finala Concursului de Dramaturgie pentru Adolescenţi „New Drama”, organizat de Teatrul Excelsior. Cât am fost în facultate, am luat o pauză, pentru că programul nu prea îmi permitea să mai fac lucruri pe lângă, dar m-am reapucat după. Am câştigat tabăra-concurs de scenaristică „Borcanul cu Ficţiune” cu primul meu scenariu de scurtmetraj. Vara asta am câştigat Bursa Classix in Art, în cadrul căreia am scris o piesă de teatru despre războiul din Ucraina. Şi desigur, a mai fost Bacău Fest Monodrame.
Ai câștigat Premiul Valentin Nicolau la Festivalul din Bacău. Când ai scris textul și ce / cine te-a inspirat?
Am scris textul special ca să mă înscriu cu el la acest concurs. Îmi amintesc că se apropia deadline-ul şi chiar voiam să particip, dar nu aveam nicio idee. Apoi, într-o seară, m-am rătăcit în Constanţa (se întâmplă tot timpul, nu pot să mă orientez în spaţiu). Şi mergând aşa, încercând să găsesc drumul, m-am gândit: “O fată care umblă alene noaptea singură pe străzi. Dar dacă nu s-a rătăcit ca mine, de ce ar umbla alene noaptea singură pe străzi?” Şi asta a devenit premisa monodramei “Menada”. Este o comedie neagră cu final trist. Îmi place să cred că am reuşit să abordez teme precum viaţa, moartea, iubirea şi sexul cu umor şi cinism.
Cum a fost atmosfera de la festival? Și cum te-ai simțit atunci când ai aflat că ai câștigat?
A fost o bucurie pentru mine să petrec o săptămână la Bacău Fest Monodrame. Mi-a făcut mare plăcere să văd spectacolele şi să particip la masterclass-uri şi la spectacolele-lectură. M-am bucurat şi să cunosc conducerea Teatrului Bacovia, care a făcut o treabă excelentă cu organizarea, precum şi o parte din echipa artistică a teatrului. De asemenea, am avut plăcerea să îi cunosc pe Doru Mareş şi pe Adrian Nicolae, ambii membri ai juriului Concursului de Dramaturgie, pe care îi respect foarte mult şi care mi-au dat un feedback care mă ajută enorm. Iar când am câştigat, ce să zic? A fost o onoare ca textul meu să fie desemnat câştigător de Doru Mareş, Monica Andronescu şi Adrian Nicolae. Cu siguranţă, acest premiu îmi dă încrederea şi dorinţa să scriu în continuare.
Cat de des mergi la teatru și ce îți place să vezi?
Merg des la teatru. Îmi plac mai multe tipuri de spectacole, dar am descoperit că mă atrag mult textele clasice abordate într-o manieră nouă, cu un twist neaşteptat. Îmi place tot timpul să văd un Cehov sau un Shakespeare care să aibă ceva inedit. Şi îmi plac, desigur, şi textele contemporane. Cred că ce caut cel mai mult atunci când merg la teatru şi ceea ce mi-ar plăcea să descopăr şi în mine este curajul. Dar un tip de curaj inteligent, care să spună ceva – nu să fim crazy doar de dragul de a fi crazy. Ca să dau şi nişte exemple în acest sens, mă provoacă şi produc în mine emoţii puternice spectacolele domnului Victor Ioan Frunză, de exemplu. O părere la fel de bună am şi despre “Pescăruşul” lui Eugen Jebeleanu de la TNB şi despre spectacolele lui Răzvan Mazilu.
Pentru că ești o tânărără regizoare, care crezi că sunt problemele teatrului de astăzi? (cele din teatrele instituționalizate, cât și independente)
Cred că subfinanţarea este problema principală a teatrului de astăzi. Şi mai cred că sunt puţine teatre interesate să ofere o şansă tinerilor absolvenţi, mai ales când vine vorba de tineri regizori. Există, dar sunt puţine.
Cum ești tu în raport cu regizorii consacrați?
Ca orice persoană aflată la început de drum, mă uit cu admiraţie la regizorii consacraţi. Sigur, am preferaţii mei, dar îi respect pe toţi şi încerc să învăţ câte ceva de la fiecare atunci când le văd spectacolele, le citesc interviurile sau le citesc cărţile, acolo unde este cazul.
Ce ți-ar fi plăcut să faci dacă nu ai fi făcut teatru?
Greu de spus. Probabil tot ceva ce are legătură cu scrisul.
Ce planuri de viitor ai? Unde putem vedea spectacolele tale?
Chiar acum am fost cooptată de o echipă excelentă pentru a-mi aduce contribuţia la spectacolul „Closer”, în regia lui Radu Stoian. Spectacolul se va juca la Sala Nouă a Teatrului de Comedie începând cu luna februarie a anului 2023. Mă bucur enorm să pot ajuta cu gândurile mele în legătură cu acest text, care rămâne unul dintre preferatele mele. Cât despre spectacolele mele personale, încă încerc. 🙂
