„Terorism”. O premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/terorism-o-premiera/

Refuz cât de multe invitaţii pot la premiere, la gale, la seri speciale. Nu-mi plac premierele, galele, serile speciale. Cred că spectacolele de teatru au o viaţă complicată şi că emoţiile împărtăşite „prima dată“ nu slujesc bine spectatorului care mă încăpăţânez să rămân. Nu la premiere am văzut cele mai bune reprezentaţii.

Un articol de Andrei Crăciun|7 Iunie 2015

De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, rareori am văzut o premieră care să nu fie stângace, imperfectă – și nu vorbesc despre acea vulnerabilitate care umanizează atât de mult teatrul și ne face să îl iubim.

Totuși, înspre jumătatea lunii mai am mers la Teatrul Național din București, la sala Studio, pentru premiera spectacolului “Terorism” de frații Presniakov, în regia lui Felix Alexa, într-o distribuție excepțională (în măsura în care acest adjectiv nu și-a pierdut, deja, forța de a adjectiva).

De ce am făcut eu așa?

Unu: se întâmplă să fiu familiarizat cu dramaturgia fraților Presniakov. Se întâmplă să fi văzut cândva – e mai mult de jumătate de deceniu de atunci – “În rolul victimei”, la Teatrul Metropolis, un spectacol în care un om tot moare în reconstituiri.

Niciodată nu i-am văzut pe Marius Manole și Răzvan Vasilescu jucând mai bine decât în seara aceea magică a anului 2009, în plină criză economică și financiară globală. Dacă închid ochii, încă mai pot să îl aud pe personajul lui Vasilescu urlându-i personajului lui Manole: “Bă, voi doar vă jucați de-a viața!”.

La câteva zile după ce am văzut “În rolul victimei”, ziarist, am căutat un om, un om contemporan cu noi, care să tot moară în reconstituiri. Am căutat printre polițiștii țării noastre și am găsit pe cineva tocmai la Timișoara. Am călătorit douăzeci de ore – dus-întors. Până într-acolo te poate duce un spectacol de teatru.

Ce să mai, m-am urcat, de îndată, într-un tren de noapte și așa l-am întâlnit pe Belmondo! Nu era ce căutam eu, nu murea, repetat, dar nu era nici mai puțin. Unu, deci: cunoșteam ce pot, în dramaturgie, Presniakovii – Oleg și Vladimir.

Doi: știam și că ideea acestui spectacol a apărut după atentatele de la Charlie Hebdo. Ziarist, fără redacție astăzi, dar solidar cu toate redacțiile lumii, am tresărit.

Trei: știam și că acest text este scris demult, cu cincisprezece ani în urmă (să convenim că în secolul nostru, un deceniu și jumătate e o epocă istorică în sine). Ați fost, nădăjduiesc, atenți. „Terorism” este din anul 2000. Anul 2000 a fost – în curgerea timpului – înainte de 11 septembrie 2001. Despre ce terorism e vorba? Piesa Presniakovilor s-a născut într-un context special: războaiele ruso-cecene.

Rusia s-a confruntat cu terorismul în forma lui cea mai atroce, dar nu și cea mai mediatizată, înainte de Statele Unite ale Americii. Din spuma însângerată a acelei istorii s-a ridicat – fatalmente – și Vladimir Putin, desemnat de Boris Elțîn să rezolve criza terorismului de care erau acuzați cecenii. Ca să știm despre ce vorbim când vorbim despre terorism.

Cu toate aceste istorii în inimă – unele personale, altele, vedeți bine, cât se poate de ample – am luat eu calea Teatrului Național. Magia nu s-a repetat. “Terorism” nu mi-a spus la fel de mult ca “În rolul victimei”, deși autorii textului erau aceiași, deși regizorul era același. Ce să se fi întâmplat? Actorii? N-am nimic a le reproșa (Mihai Călin face un rol bun, Ileana Stana-Ionescu e tot minunată, cum o știți, etc. etc.). Cine să fie de vină? Eu însumi? Poate că da. Poate că nu.

Pur și simplu, Presniakovii au evoluat de la “Terorism” la “În rolul victimei” (căci aceasta este ordinea lor cronologică – ultima fiind scrisă în 2002; au devenit mai subtili, și deci mai puternici).

4. TERORISM. 7M2A0832

În “Terorism” au pretenția – amplă – de a arăta că, în om, răul este foarte adânc, că răul nu este conjunctural, că în logica noastră nebună, de oameni, e tot mai fină granița dintre victimă și călău, că toți mergem pe sârma teroristului din noi.

Tocmai această pretenție – admit, cam ambițioasă – scapă acestei montări, care plătește un tribut exagerat prezentului. Prezentul nostru, cu avioane atât de supuse prăbușirilor, cu telefoane inteligente, capabile să fotografieze feroce, cu rețele sociale stupide, face mai mult rău mesajului Presniakovilor, pe care, personal, îl înțeleg universal și atemporal, chiar în ciuda faptului că este generat de sfârșitul mileniului trecut.

Nu mi-a plăcut “Terorism”. N-ar fi trebuit să vin la premieră. Trebuia să aștept una dintre serile acelea oarecare, venite de nicăieri, când spectacolul nu mai e nici nou, dar nici vechi nu e, când o energie pe care nimeni n-a putut încă să o înțeleagă cuprinde scena și sala și teatrul întreg și ne înalță pe toți până la adevărul textual și chiar dincolo de el.

INFO

TERORISM
de Frații Presniakov

traducerea Maşa Dinescu

În distribuţie: Claudiu Bleonț, Marius Bodochi, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Irina Movilă, Andrei Finți, Mihai Călin, Tania Popa, Mihai Calotă, Răzvan Oprea, Florentina Țilea, Rodica Ionescu, Natalia Călin, Victor Țăpeanu

Scenografia – Andrada Chiriac

Regia, ilustrația muzicală
și lighting design – Felix Alexa

Foto: Florin Ghioca

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

19
/02
/19

Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiția Vlădescu, scris și regizat de Lia Bugnar.

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

Page 1 of 77712345...102030...Last »