Testează-ți relația! O campanie „In a Relationship” de conștientizare a abuzului
https://www.ziarulmetropolis.ro/testeaza-ti-relatia-o-campanie-in-a-relationship-de-constientizare-a-abuzului/

1 din 3 adolescenţii cuprinşi în studiul In a Relationship recunosc că au verificat mesajele de pe telefonul prietenului/prietenei fără să ceară voie.

Un articol de Petre Ivan|12 iulie 2018

La doi ani după cercetarea națională la care 1.500 de adolescenți din România au vorbit prima oară despre relațiile lor, proiectul In a Relationship propune un test de relație care să scoată la iveală lucrurile despre care uneori nu-ți poți da seama singur: dacă ești într-o relație care riscă să devină toxică pentru tine sau pentru partener?

Cum să eviți un rol de potențial abuzator sau abuzat în cuplul tău? Testul In a Relationship te ajută să ai o privire mai obiectivă asupra propriei relații și să poți să identifici eventualele semnale de alarmă din cuplu.

Fă-ți TESTUL IN A RELATIONSHIP

Fiecare din cele 12 întrebări ale testului In a Relationship te confruntă cu o situație specifică de comunicare în relație. Spre deosebire de majoritatea testelor simple, îți oferă nu mai puțin de 7 variante de răspuns, pentru că ia în considerare nu doar modul în care reacționezi într-o situație, ci și motivele pentru care o faci.

La final, rezultatele obținute îți spun mai multe despre felul unic în care comunicați în cuplul vostru, despre inteligența emoțională a relației voastre și despre cum puteți să vă respectați mai mult unul pe celălalt.

Testul a fost realizat de un psihoterapeut, pe baza rezultatelor cercetării In a Relationship și a informațiilor calitative strânse de la liceeni din România. Mai multe despre cercetare aici.

Tu ți-ai da parola contului de Facebook dacă ți-ar cere-o persoana cu care ești într-o relație?

Testul de relație este însoțit de o serie de patru spoturi, fiecare descriind o situație de abuz în relație. Primul spot pune accentul pe control, una dintre principalele forme de abuz în relațiile adolescenților, așa cum a reieșit din cercetarea In a Relationship. Campania video este dezvoltată și implementată de Friends \ TBWA Bucharest și își propune să aducă acest subiect delicat, care poate fi deseori confundat cu grija sau cuafecțiunea, în atenția a cât mai mulți adolescenți.

Primul spot din campanie: In a Relationship – Ana și Alex – #DrumBun

Advertising Agency: Friends \ TBWA Bucharest

***
In a Relationship este un proiect de prevenție a violenței în cuplurile de adolescenți desfășurat de Fundația Friends For Friends împreună cu AVON România, ca parte din Campania Respectului.

Misiunea proiectului este să facem adolescenții din România să devină mai conștienți privind abuzurile potențiale în cuplu pentru a preveni violența domestică ce poate surveni mai târziu. Prin violență înțelegem abuzuri fizice, emoționale, psihologice, sexuale și cibernetice (online).

Lansat în septembrie 2016, proiectul In a Relationship a produs o cercetare națională pe aproape 1.500 de adolescenți, realizată de 10 cercetători de vârsta liceului, o expoziție de ilustrații făcute de liceeni și un atelier interactiv pe care psihologi sau traineri îl pot susține cu grupuri de liceeni, pe tema abuzurilor relaționale. În acești aproape 2 ani, am fost în contact cu un număr mare de liceeni, de la care am aflat multe insighturi despre relațiile dintre ei, dar și cu părinții sau profesorii lor.

mai multe despre proiect, aici.

Foto: Testează-ți relația! , „In a Relationship”- www.campaniarespectului.ro

 

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

26
/06
/20

În noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, Ștefan Luchian trăia ultimele clipe dintr-o lungă agonie. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

09
/06
/20

Sâmbătă, 13 iunie, de Ziua Porților Deschise, Fundația Calea Victoriei vine în vizită la tine! Și aduce în dar demo-uri gratuite la cele mai îndrăgite cursuri din program, reduceri care durează un weekend întreg, lectori simpatici și o mulțime de alți oameni care au aceleași pasiuni ca tine.

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.