TEXT INEDIT Adrian Pintea: „Insula lui Prospero este a ta!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/text-inedit-adrian-pintea-insula-lui-prospero-este-a-ta/

IN MEMORIAM Pe 8 iunie se împlinesc şase ani de la moartea lui Adrian Pintea (1954-2007). Actorul s-a stins din viaţă la doar 52 de ani. Ziarul Metropolis vă prezintă un text inedit, semnat de Adrian Pintea în ianuarie 1988, în revista „Teatrul“.

Un articol de Ziarul Metropolis|6 iunie 2013

IN MEMORIAM Pe 8 iunie se împlinesc şase ani de la moartea lui Adrian Pintea (1954-2007). Actorul s-a stins din viaţă la doar 52 de ani. Ziarul Metropolis vă prezintă un text inedit, semnat de Adrian Pintea în ianuarie 1988, în revista „Teatrul“.

Insula lui Prospero

de Adrian Pintea

„Ce se întâmplă atunci când, chemat să-ţi faci meseria, descoperi că ţi s-au «furat» toate uneltele de lucru, mai puţin una? Ca şi cum, ironic şi răutăcios, plătindu-ţi cu o neîndurătoare maliţie cine ştie ce infidelitate pe care o credeai uitată demult, maiestatea sa, Teatrul te pedepseşte, lăsându-te să te descurci singur în miezul pârjolitor al unei vrăji!

Scena dispare într-un fum roşcat, culoarea coşmarelor obişnuite când visezi că ai uitat pentru totdeauna textul piesei! În hăul căscat sub tine, tălpile învăţate cu siguranţa bătrână a scândurii îngheaţă, panicate. Hăul e acum abia locuit de un covor vechi, o mochetă fără gust, seacă şi cu desăvârşire surdă! Cortina e smulsă de vraja dezmăţată care hohoteşte cumplit, şi se topeşte, zdernţuită, în nori.

Adrian Pintea şi Clody Bertola în spectacolul „Pescăruşul“ – 1977

În cerul ucis abia vine să locuiască un bec banal care atârnă apatic. Şi el pare surd. Luminile scenei, miriadele sclipitoare, alungătoarele de fantome de regi şi de gânduri întortocheate de prinţi, scormonitoarele vesele ale cotloanelor aşternute cu praf orbitor, reflectoarele ameţitoare care topesc abisurile minţii, care fac spaimele lumii să îngenuncheze, distincte… s-au stins, veneţii mincinoase, şi au pierit într-o stranie clipă!

În locul lor, pe un perete bont şi surd şi acesta, desigur, o lamă de sticlă săracă pe care cineva a scris cu roşu de pompieri: TĂCERE!

Îţi scoţi haina de zi cu zi (vai, voi fracuri, armuri, veste de matadori şi mitre episcopale, coifuri şi veseli coturni!…) şi o aşezi pe spătarul scaunului din faţa unui pian ce pare şchiop, încercând să faci o umilă ordine în emoţii ca întotdeauna când te muţi cu chirie într-o nouă lume.

Şi ai rămâne pentru totdeauna astfel, vitreg şi covârşit de pedeapsa aceasta ciudată, departe de singura gară potrivită pentru sufletul tău însetat de călătorii, departe de scena teatrului iubită cu atâta speranţă grea, dacă nu s-ar petrece o minune, o iertare, o săvârşire de poveste, o răzbunare fără seamăn!

Şi iată-te, părăsitule, crezutule alungat dintre vise, cum vin la tine, făcându-şi semne prietenoase, întâi şoaptele, mângâindu-te, apoi primele rostiri care cresc, cuvintele zornăind în podoabe neasemuite şi scânteitoare, sunetele-veşminte, sunetele-paşi, cavalcadele, furtunile mărilor, uşile de safir şi oglindă deschizându-se, închizându-se cu foşniri celeste, clinchetele de pahare de argint şi râsurile zglobii care trezesc grădina în zori, plânsul şi şuieratul, cântecul trist şi zvonul pădurii în depărtările gândului, ruperile deznădăjduite ale ploii şi crivăţul ager, păsările pământului repetând în milioane de graiuri nepământene naşterea miraculoasă a cuvântului! Vocile!

Te ridici, fermecat şi vindecat de îndoială, pregătit de acum pentru un fel vrăjit de nesomn, surâzând glasurilor nevăzute şi întinzând larg braţele pentru a cuprinde darul fermecat care ţi se face! Întreaga insulă a lui Prospero e a ta! Toate vocile acestea sunt ale tale! Jocul cel nou începe aici, cu tine şi în tine colindă auzul stelelor! Minunile vocilor se caută, se întâlnesc şi se amână cu infinită graţie în eter!

Te apropii de microfonul din mijlocul odăii şi le chemi pe nume, aşteptând-o pe fiecare să îţi răspundă şi să te răpească de-acum. Aceasta este răsplata pe care ţi-o dă singura unealtă care ţi-a fost lăsată pentru munca de teatru: vocea.

Teatrul radiofonic.“

Text republicat cu acordul Institutului Naţional al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: Teatrul Bulandra

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.