The Assassin. Exerciţiu de contemplare - Ziarul Metropolis

CRONICĂ DE FILM „The Assassin”, noul şi aşteptatul film al regizorului taiwanez Hou Hsiao-Hsien, este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă cadrele lungi şi viteza excepţională din scenele de luptă minuţios coregrafiate.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 octombrie 2015

Realizat pe peliculă de 35 mm, aproape o sfidare în epoca digitalului, „The Assassin” reprezintă extrem de aşteptata revenire în atenţie a lui Hou Hsiao-Hsien, după opt ani de la precedentul său film, „Le voyage du ballon rouge”, produs în Franţa.

Cineastul taiwanez alege de această dată genul wuxia, pe care îl foloseşte însă doar ca pretext pentru căutările sale artistice, dominate de obsesia duratei şi a timpului. Premiat pentru regie pe Croazetă şi proiectat în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, „The Assassin” propune o poveste din China secoului IX, din timpul Dinastiei Tang: o tânără antrenată de mică în artele marţiale şi devenită asasin profesionist revine din exil la familia sa şi este trimisă să ucidă un văr de care a fost foarte apropiată în copilărie, ajuns acum guvernatorul tiran al unei provincii militarizate şi nesupuse curţii imperiale.

„The Assassin” este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă fără drept de apel cadrele lungi ce surprind în special personaje în ipostaze statice, de intimitate, şi viteza excepţională din scenele exterioare de luptă, minuţios coregrafiate şi a căror plasare atentă în întreaga structură de montaj stabileşte ritmul seducător al filmului.

Scenele de nemişcare a personajelor, de non-acţiune, când apar şi puţinele fragmente de dialog, sunt totuşi extrem de bogate vizual şi sonor. Fiecare astfel de cadru este asemeni unui tablou al cărui autor a căutat să surprindă fidel spectaculozitatea, coloritul şi frumuseţea decorurilor şi costumelor de epocă.

Durata lungă şi hipnotică a acestor cadre – de altfel, o binecunoscută marcă a cineastului taiwanez – lasă timp spectatorului, pe de o parte, să observe fineţea lucrăturii şi, pe de altă parte, să intre într-o stare meditativă, necesară pentru a reflecta asupra timpului istoric pe care încearcă să-l reconstituie – sau, mai exact, să-l reconfigureze conform propriei viziuni – Hou Hsiao-Hsien.

În respectivele scene, camera de filmat a directorului de imagine lui Ping Bin Lee – fidel colaborator al regizorului – fie se mişcă lent, în panoramări aproape insesizabile, în jurul personajelor, fie rămâne fixă, surprinzând gesturi şi postúri.

Uneori, personajele, plasate în decoruri somptuoase, sunt filmate de după perdele de mătase semitransparente, a căror mişcare în adierea vântului funcţionează ca un filtru de culoare. Este un element de decor folosit şi ca efect de montaj în cadru pentru a dezvălui sau ascunde un personaj. Iar secvenţele nocturne centrate pe guvernatorul rebel au pe coloana sonoră misterioase bătăi de tobe, care sugerează un sentiment permanent de teamă şi nesiguranţă.

Aparatul de filmat se ţine la distanţă de personaje, în special în scenele de exterior. Camera ezită să se erijeze astfel în instanţă morală atotprezentă şi intruzivă, şi devine un fel de martor pe cât posibil obiectiv care surprinde, aparent întâmplător, frânturi de presupusă realitate, expuse în durata desfăşurării lor.

De aici şi confuzia pe care o stârneşte firul poveştii. Este o naraţiune fragmentată, intenţionat ambiguă şi punctată de digresiuni, cu relaţii între personaje şi întâmplări neclarificate până la capăt. Adăugată la poziţia de minimă implicare a camerei şi la montajul care favorizează acumularea de scene lungi, această strategie contribuie subtil la crearea unui efect de distanţare, inducând un uşor disconfort spectatorului obşinuit cu naraţiuni clasice, dar canalizând în acelaşi timp atenţia spre compoziţia cadrelor şi imaginile picturale (fiind folosit pentru asta formatul restrâns 4:3).

În plus, Hou Hsiao-Hsien elimină orice urmă nu doar de sentimentalism, ci inclusiv de emoţie, deşi unele frânturi de poveste lasă să se întrevadă transformări sufleteşti profunde. De altfel, evoluţia discretă a relaţiei între femeia-asasin şi bărbatul-ţintă şi conflictul interior al eroinei între datorie şi fireştile dileme umane sunt motorul narativ al acestui film despre încercarea de salvare în faţa determinismului impus, într-o eră istorică marcată nu doar de progrese artistice şi de civilizaţie, ci şi de intrigi, răzbunări şi asasinate.