„The Casual Vacancy” a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-casual-vacancy-a-fost-lansat-joi-dimineata-in-librariile-din-marea-britanie/

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

Un articol de |27 septembrie 2012

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie.

Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii.

Noua carte a lui J.K. Rowling nu mai are replicile scurte şi nici costumele de magicieni cu care autoarea şi-a obişnuit până acum cititorii, dar a fost lansată cu surle şi trâmbiţe, ca fiecare dintre volumele din seria „Harry Potter”.

Publicată la cinci ani distanţă de ultimul volum din saga despre vrăjitori, „The Casual Vacancy” este deja numărul unu pe Amazon, iar casa de pariuri William Hill acordă şanse de 2 la 1 noii cărţi a lui Rowling, despre care spun că va depăşi cu mult vânzările ultimului volum din seria „Harry Potter” – „Harry Potter and the Deathly Hallows” – care s-a vândut în prima zi de la lansare în 2,6 milioane de copii.

Mulţi dintre cei care au cumpărat, joi, cel mai recent volum semnat de J.K. Rowling sunt fani ai lui Harry Potter care, ca şi autoarea, au migrat spre piaţa literaturii pentru adulţi.

Romanul „The Casual Vacancy” prezintă o poveste despre ambiţii şi rivalităţi, care se desfăşoară într-un sătuc englezesc imaginar, Pagford. Acţiunea se animă atunci când unul dintre conducătorii localităţii moare subit. Rowling a spus că a încercat să adopte o abordare dickensiană a unei poveşti de tip saga cu numeroase caractere, din care nu lipsesc sexul, satira şi chiar vorbele grele, acestea fiind doar câteva dintre notele prin care noul roman se distinge de celebra serie „Harry Potter”.

În ceea ce priveşte receptarea criticii, aceasta a fost sensibil diferită. Associated Press aprecia că textul este o „lectură plăcută, solicitantă, plină de emoţie, dar care, în cele din urmă, face plăcere”, în timp ce The Guardian este mai reţinut cu privire la calităţile noului roman, pe care nu l-a considerat „o operă în adevăratul sens al cuvântului, dar care, până la urmă, dă semne de inteligenţă şi chiar, pe alocuri, are pasaje amuzante”.

De asemenea, critica literară din Statele Unite consideră că este foarte puţin probabil ca vreun alt roman al lui J. K Rowling să mai cunoască un succes comparabil cu acela obţinut de cărţile din seria „Harry Potter”, care s-au vândut în peste 450 de milioane de copii în întreaga lume.

Seria „Harry Potter” este unul dintre cele mai mari succese editoriale. Adaptarea cinematografică a seriei a avut la fel de mare succes, atrăgând încasări de peste 7 miliarde de dolari.

În vârstă de 46 de ani, J. K. Rowling, care înainte de a-şi publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură care trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit celei mai recente liste publicate de Forbes în martie 2011. Totodată, este considerată una dintre cele mai influente femei britanice şi a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri dar şi cu Legiunea de Onoare în Franţa.

 

Sursa: Mediafax

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

05
/01
/15

Pyramus & Thisbe 4 You , Căsătoria , Scrisoarea , Allegro, ma non troppo, Conversaţie după înmormântare, Miss Daisy şi şoferul ei, Gulliver în Ţara Piticilor şi multe alte spectacole pe scenele teatrelor bucureştene, în săptămâna 5-11 ianuarie.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

31
/12
/14

Noaptea în care facem bilanţuri, dar şi noaptea în care ne distrăm – Revelionul va fi un pretext pentru TVR de a-şi pune în lumina reflectoarelor vedetele şi succesele mai vechi sau mai noi. După 25 de ani de televiziune liberă, TVR prezintă telespectatorilor săi cele mai de succes formate şi cele mai iubite vedete.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.

29
/12
/14

O selecție de 14 dintre filmele premiate care au marcat ultimul an va fi proiectată la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme semnate de regizori ca Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.