„The Casual Vacancy”, cel mai recent roman scris de J.K. Rowling, va fi lansat joi
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-casual-vacancy-cel-mai-recent-roman-scris-de-j-k-rowling-va-fi-lansat-joi/

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie.

Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont de numărul mare de precomenzi lansate de cititorii britanici.

 

 

Romanciera J.K. Rowling, care a vândut 450 de milioane de copii ale romanelor din seria „Harry Potter”, dintre care ultimul a fost lansat în 2007, contează pe fidelitatea fanilor ei.

Noul ei roman, intitulat „The Casual Vacancy”, a ajuns deja la un milion de volume rezervate în sistemul de precomandă. Librarii britanici se aşteaptă ca această carte de ficţiune să devină volumul cel mai bine vândut în 2012.

Este una dintre cele mai mari lansări ale secolului al XXI-lea”, afirmă Philip Stone, jurnalist la revista Bookseller. „Cred că 99% dintre noi (din industria cărţii, n.r.) prevăd că acest roman va debuta direct pe locul I în topul vânzărilor”, a adăugat el.

Scriitoarea J.K. Rowling, miliardară la vârsta de 47 de ani, îşi permite luxul de a nu-şi face griji pentru consecinţele financiare generate de eventuale recenzii negative ale romanului ei.

„Sunt cea mai liberă scriitoare din lume. Pot să fac ceea ce vreau”, spunea J.K. Rowling într-un interviu recent acordat publicaţiei The Guardian. „Dacă cineva spune: «E teribil de prost, întoarce-te la vrăjitorii tăi», evident, nu mă voi bucura. Dar voi putea să trăiesc în continuare”.

Deşi editura Litttle, Brown a lăsat să „scape” în spaţiul public câteva detalii despre noul roman, foarte puţini jurnalişti au avut acces la această carte înainte de lansare, plasată în regim de înaltă securitate, la fel ca romanele care au declanşat „Pottermania”.

Punctul de plecare din acest roman, a cărui acţiune se desfăşoară în Pagford, un şarmant sat imaginar din sud-vestul Angliei, este moartea unui membru al consiliului municipal. Locuitorii îşi încep imediat urzelile pentru a găsi un înlocuitor care să le sprijine interesele: să scape satul Pagford de administrarea unui cartier sordid cu locuinţe pentru săraci.

„Societatea noastră este extraordinar de snoabă, este o adevărată mină de aur (pentru scriitori). Clasa mijlocie este atât de amuzantă”, afirmă J.K. Rowling, care abordează în noul ei roman teme foarte îndepărtate de universul tinerilor vrăjitori, precum dependenţa de heroină, prostituţia, familiile monoparentale şi dorinţa sexuală adolescentină.

„Există anumite lucruri pe care nu le faci în literatura fantastică”, a declarat romanciera britanică pentru publicaţia New Yorker. „Nu se face dragoste lângă unicorni. Este o regulă intangibilă. Ar fi de prost gust”.

Mamă a trei copii, Joanne Rowling deţine câteva reşedinţe impresionante la Edinburgh şi Londra. Cu o avere estimată la 560 de milioane de lire sterline (703 milioane de euro), potrivit Sunday Times, romanciera se află în fruntea unui veritabil imperiu comercial, după ce franciza literară „Harry Potter” a generat opt filme cu mare succes de casă, parcuri tematice, jucării şi jocuri video.

La începutul anilor 1990, atunci când scria primul roman din seria „Harry Potter”, J.K Rowling suferea însă de depresie, trăia din ajutorul social şi îşi creştea singură fiica, după eşecul primului ei mariaj cu un jurnalist portughez.

Aceasta a fost experienţa de viaţă de care romanciera a avut nevoie pentru a scrie „The Casual Vacany”, un roman inspirat şi de copilăria pe care scriitoarea a petrecut-o în câteva sate englezeşti care seamănă cu Pagford.

„Am rememorat cum era adolescenţa şi nu era o perioadă deosebit de fericită din viaţa mea”, afirmă romanciera, a cărei mamă s-a îmbolnăvit grav pe când ea avea vârsta de 15 ani, în aceeaşi perioadă în care viitoarea scriitoare nu se înţelegea deloc bine cu tatăl ei.

În prezent, J.K. Rowling lucrează la alte două romane pentru tinerii cititori.

 

Sursa: Mediafax

11
/07
/14

„Călători prin manuscris”, expoziția organizată de Muzeul Națională de Artă (MNAR) la parterul Galeriei Naționale până pe 31 august, are meritul inedit de a aduce în realitate o metaforă pe care suntem obișnuiți să o considerăm doar atât, o metaforă: plimbarea printre filele unei cărți.

11
/07
/14

Teatrul Odeon a încheiat seria de spectacole-lectură din cadrul proiectului FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE - proiect câştigător al programului Cultura 2007-2013, care urmăreşte promovarea dramaturgiei contemporane, cu sprijinul unor instituţii teatrale din Italia, Franţa, Spania, Germania şi România. 

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. Producția spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariției” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeți nordici stropiți pe alocuri cu sângele răzbunării.

09
/07
/14

Centrul Cultural Românesc de la Londra/ Fundația Rațiu găzduiesc începând cu 10 iulie expoziția de fotografie „Lee Miller -  O Rapsodie Română“, care prezintă publicului lucrările uneia din cele mai importante figuri feminine ale secolului XX.