THE DOMINO EFFECT – expoziție de grup
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-domino-effect-expozitie-de-grup/

O expoziţie de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spaţiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artişti, printr-o reacţie în lanţ: de la Răzvan Anton şi până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

Un articol de Petre Ivan|16 noiembrie 2020

Ideea expoziției, aparținându-i curatorului Tevž Logar, s-a născut în primăvară, când izbucnirea pandemiei a însemnat și o reevaluare a noțiunii de comunitate. În ce măsură ajung să dialogheze între ei artiști din programul aceleiași galerii, dar care trăiesc și lucrează în diferite colțuri ale lumii?

Raluca Popa, Cuts #1, 2016, desene în creion tăiate și împletite, 38 x 29.5 cm

 În ce fel poate o galerie să întărească legăturile în interiorul comunității pe care o reprezintă, între artiști, curatori, colecționari și alți oameni interesați de artă? Bazată pe asemenea întrebări, The Domino Effect prezintă ce se întâmplă când artiștii își aleg între ei lucrările, reflectând asupra acestora și comunicând constant.

„Expoziția este rezultatul unui experiment interesant prin care selecția lucrărilor expuse a fost realizată gradual, în urma alegerilor făcute de artiști”, spune Tevž Logar. „S-a folosit o structură simplă: fiecare artist din programul galeriei a fost invitat să propună o lucrare de la următorul artist, în ordine alfabetică. Scopul n-a fost acela de a institui un mecanism care să lege lucrările expuse, ci mai degrabă de a stimula schimbul și conexiunile dintre artiști, în condițiile în care, de obicei, selecția lucrărilor tinde să fie realizată doar de galerii, în virtutea strategiei lor.”

Astfel, The Domino Effect cuprinde 13 lucrări în medii diferite (desen, colaj, pictură, fotografie, sculptură, video), de la toți cei 13 artiști Gaep: Răzvan Anton, Pavel Brăila, Radu Cioca, Felipe Cohen, Vlatka Horvat, Ištvan Išt Huzjan, Sebastian Moldovan, Tania Mouraud, Damir Očko, Raluca Popa, Marilena Preda Sânc, Mircea Stănescu, Ignacio Uriarte.

 

Felipe Cohen, Untitled (White Series #6), 2019, vopsea auto pe MDF, 80 x 80 x 7.5 cm

O lucrare istorică a Marilenei Preda Sânc (Landscape Reordering, 1982), parte din ciclul reprezentativ din anii ’80 în care artista transformă imaginea abstractă a unor module în expresii ale unor universuri posibile, și filmul Shoes for Europe (2002), cu care Pavel Brăila a participat la cea de-a 11-a ediție documenta, unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale de artă, se numără printre lucrările expuse la Gaep. O parte semnificativă dintre lucrări sunt foarte recente, din 2020, inclusiv o heliografie pe hârtie termică de Răzvan Anton și un colaj al lui Damir Očko ce integrează elemente vizuale și conceptuale din practica sa video. Tot în premieră, publicul din București va putea descoperi două modalități, ale unor artiști diferiți, de a da un aspect tridimensional desenului și de a aduce în discuție chiar prezența lui fizică: un desen monocrom realizat cu un pix gol de Ignacio Uriarte (Schnittmenge, 2019) și o lucrare de Raluca Popa (Cuts #1, 2016) rezultată în urma tăierii și împletirii unor desene proprii mai vechi.

The Domino Effect  se concentrează pe varietatea de relații dintre artiștii din programul galeriei – un grupaj care nu generează un teren conceptual comun, dar care, în schimb, există ca un flux continuu ce declanșează potențiale relații între lucrările de artă”, spune Tevž Logar.

Marilena Preda Sânc, Landscape Reordering, 1982, creion și acuarelă pe hârtie, 46.5 x 61.5 cm

Expoziția se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte și cu sprijinul COS – Corporate Office Solutions, Signify și KLG România.

Notă pentru vizitatori

Pentru o experiență în siguranță, Gaep va permite accesul simultan pentru maximum opt vizitatori la fiecare etaj al galeriei. La intrare vor fi disponibile măști și dezinfectant pentru mâini.

Artiști: Răzvan Anton, Pavel Brăila, Radu Cioca, Felipe Cohen, Vlatka Horvat,

Ištvan Išt Huzjan, Sebastian Moldovan, Tania Mouraud, Damir Očko, Raluca Popa,

Marilena Preda Sânc, Mircea Stănescu, Ignacio Uriarte

 21 noiembrie 2020 6 februarie 2021

Deschidere: sâmbătă, 21 noiembrie, între orele 13:00 și 20:00

Gaep: Strada Plantelor 50, București

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.