„The Florida Project”. Marginalii
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-florida-project-marginalii/

CRONICĂ DE FILM Până spre final, când un fir narativ dramatic ce până atunci fusese doar sugerat începe să ocupe prim-planul, „The Florida Project”, de Sean Baker, îşi permite luxul de a fi o cronică liberă şi relaxată a copilăriei fericite, pe timp de vară, într-o lume a săracilor şi marginalilor.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2018

Simbol al cinema-ului american independent, regizorul Sean Baker își plasează noul film în interiorul și în jurul unui motel ieftin, adăpost pentru nevoiași, persoane excentrice (ca o bătrână cu sânii mari căreia îi place să facă plajă topless) și mame tinere și singure cu copii, din apropierea celebrului parc de distracții Disney World, în Orlando, Florida.

Este evidentă ironia amară rezultată din contrastul dintre fericirea obligatorie pe care o simbolizează și proclamă, prin tradiția sa, un univers contrafăcut ca Disney World (care nu apare decât o singură dată în film, dar în ale cărui periferii s-a dezvoltat o adevărată lume a nefericiților) și drama înăbușită de sub existența exuberantă a tinerei Halley (Bria Vinaite) și a fiicei sale de șase ani Moonee (extraordinara Brooklynn Prince), protejate discret de înțelegătorul (deși agasatul) manager al motelului, Bobby (Willem Dafoe, nominalizat la Oscar pentru acest rol).

„The Florida Project” este, în primul rând, portretul empatic al lui Moonee și al celor doi prieteni ai ei, un băiat și o fată. Pentru ei, motelul (a cărui culoare roz-violet, care camuflează sărăcia locatarilor, dă senzația unei artificialități deopotrivă comice și triste) și mai ales împrejurimile sale (o șosea intens circulată, terenuri virane, case abandonate, magazine colorate și în forme bizare) reprezintă spațiul aproape mitic al unor aventuri și jocuri neîntrerupte, unele periculoase. Copilăria ca acumulare de întâmplări percepute ca fiind de proporții colosale și ca stare de beatitudine care nu ține cont de ce e în jur.

Iar camera de filmat, mereu în alertă, îi urmărește îndeaproape, de la nivelul lor, atentă să le surprindă, de multi ori în gros-plan-uri cu efect comic, cele mai mici gesturi și reacții. Și să le capteze, în secvențe care nu sunt neapărat legate narativ, acea naturalețe seducătoare și inegalabilă din care Sean Baker pare să facă miza centrală și substanța demersului său.

Construit în cea mai pare parte din perspectiva inocentă a fetiței Moonee, filmul ia aspectul unei false feerii în care drăgălășenia inevitabilă a copiilor (de fapt, un amestec de firesc dezarmant și de gesturi obraznice și sfidătoare) este contrabalansată de substratul social dur și omniprezent, ale cărui efecte asupra tinerei mame nu pot fi întotdeauna ascunse de ochii fetiței.

I se pot totuși reproșa lui Sean Baker complacerea într-o tratatare regizorală de multe ori senzaționalistă, de freak show, și refuzul unei priviri critice, distanțate, asupra acestui decor natural stupefiant și asupra inconștienței tinerei mame. O privire care ar fi permis probabil și evitarea infantilismului (auto)complezent căruia filmul îi cade victimă pe alocuri.

 

The Florida Project” a fost prezentat în premieră în România în cadrul celei de-a doua ediții a American Independent Film Festival și va fi distribuit în curând de Voodoo Films în cinematografe.   

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.