,,The good postman” şi deschiderea frontierelor umane
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-good-postman-si-deschiderea-frontierelor-umane/

Istoria are poezia ei – undeva la marginea Bulgariei, graniţa cu Turcia e fixată între sat şi cimitir. Pe harta lumii, iată, există locul în care viaţa se desparte categoric de moarte.

Un articol de Diana Trăncuţă|28 martie 2017

Tot aici stă și esența acestui viii cu viii, morții cu morții. În Golyam Dervent probabil că sunt, însă, mai mulți morți decât vii. S-a plecat din sat, așa cum se pleacă nu doar din sate, ci din partea asta de lume, în general. Și totuși, puținii oameni care locuiesc în acest microunivers comatos, în fapt, niște bătrâni captivi în nostalgia altor timpuri, visează să salveze un acasă față de care se simt legați și înstrăinați în același timp.

Golyam Dervent e un sat din Bulgaria, dar ar putea la fel de bine să fie unul din România. De aceea, documentarul ,,The good postman”, proiectat în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului One World Romania (13-19 martie 2017), se trăiește, inevitabil, (și) româneşte. Există magie și într-un asemenea film, dar ea nu stă, de data asta, în construcțiile vizuale, în scenariu sau în jocul actorilor. Ci tocmai în absența acestor elemente de cinematografie, în reproducerea fidelă a unor realități imediate. Cu excepția principalei teme în jurul căreia se creionează documentarul – refugiații sirieni –, dimensiunile rurale ale cadrului balcanic ne sunt familiare. Un peisaj superb, care lasă în urmă un sat cu mai puțin de 50 de locuitori, un loc în care timpul are răbdare, atâta încât se oprește. Apoi, aspectele sociale, cele care ne apropie și mai tare: rememorarea comunismului prin prisma tinereții nu doar a bătrânilor, dar și a satului în sine – un loc în care se dansa, se cânta, se mergea la film –, politica făcută din plictiseală, sau, din contră, din intenții bune, dar fără șansă, ideile extremiste, demagogia, trândăveala pe ritmuri orientale și, inevitabil, una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii în exoticul acestui spaţiu – micii și berea.

E greu de crezut că într-o astfel de lume îşi găsesc locul oameni care îşi proiectează o altă imagine asupra existenţei lor în mijlocul comunităţii. Poştaşul Ivan e unul dintre ei. Traducerea titlului în română l-a numit ,,cumsecade”, dar Ivan e, în felul lui, un erou. Când candidează la primărie, în programul lui politic intră un singur obiectiv: salvarea satului. Iar acest lucru presupune, pentru Ivan, repopularea lui cu refugiații sirieni pe care îi vede deseori fie încercând să treacă granița spre Turcia, fie adăpostindu-se în diferite locuri din sat. Îi vede şi la televizor: marginalizați sau omorâți de un grup infracțional bulgaro-ungar. Ivan îşi pleacă capul la ororile lumii, ruşinat şi simțindu-se probabil vinovat că eforturile lui eşuează.

România nu se confruntă deocamdată cu problema refugiaților, dar, dacă ar face-o, ecourile reticenţei s-ar auzi şi la noi. O societate încă închisă şi împărțind cu Bulgaria complexul cetății asediate, România ar scoate şi ea în față personaje de tipul contracandidatului lui Ivan, care vrea să facă ,,Bulgaria pentru bulgari.” Şi totuşi, în excesul lui de zel, acest om este inofensiv – el vrea scaunul de primar doar ca să scape de şomaj, iar peste propria ambiţie aruncă promisiunile electorale pe care le adresează în discursuri prosteşti. El nu vrea refugiați, vrea internet. Deşi are, fireşte, trăsături specifice acelor lideri ai lumii care au reînviat în secolul XXI curente naţionaliste, contracandidatul lui Ivan mai are mult până să ajungă la nivelul idolului său de la Kremlin. El rămâne, pentru moment, un om supus propriilor neputinţe, unul căruia îi revine performanţa de a obţine un singur vot, al mamei sale, declarat şi acela nul pentru că femeia îşi pune semnătura pe buletinul de vot.

O producţie bulgaro-finlandeză, ,,The good postman” copleşteşte prin felul în care exploatează mentalităţile oamenilor din Golyam Dervent. La Ivan, cel puţin, magnitudinea poveştii sale se confundă uşor cu un joc de rol; trezirea la realitate e cel puţin şocantă – există un om la o margine de graniţă care vrea să oprească lupta seculară a bulgarilor împotriva invadatorilor. În acelaşi timp, Ivan e un om pe care îl consumă singurătatea. Prin urmare, el vede în refugiaţi nu doar salvarea satului, ci şi a lui însuşi.

Golyam Dervent e un sat din Bulgaria, dar ar putea la fel de bine să fie unul din România. De aceea, documentarul ,,The good postman”, se trăiește, inevitabil, (și) româneşte. Există magie și într-un asemenea film…



27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.