The Hollywood Reporter cotează „Poziţia copilului“ ca favorit la Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-hollywood-reporter-coteaza-pozitia-copilului-ca-favorit-la-oscar/

Filmul „Poziţia copilului“, regizat de Călin Peter Netzer, a fost inclus pe lista celor patru lungmetraje considerate principalele favorite care ar putea fi nominalizate la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, informează publicaţia The Hollywood Reporter.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

Filmul „Poziţia copilului“, regizat de Călin Peter Netzer, a fost inclus pe lista celor patru lungmetraje considerate principalele favorite care ar putea fi nominalizate la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, informează site-ul publicaţiei The Hollywood Reporter, citat de Mediafax.

„Chiar şi pentru filmele străine, premiul Academiei de film americane rămâne cel mai important trofeu. Iranianul Asghar Farhadi a câştigat deja unul şi ar putea să îl primească pe al doilea, însă în acest an concurează un număr record de 76 competitori”, afimă Tim Appelo, critic şi jurnalist care scrie pentru publicaţia The Hollywood Reporter.

„Cursa este foarte deschisă”, a spus la rândul său regizorul belgian Felix Van Groeningen, care speră că filmul său, „The Broken Circle Breakdown”, propunerea Belgiei la Oscar, va fi nominalizat. „Nu există un favorit cert, aşa cum a fost «Amour» în 2013 sau «A Separation» în 2012”, a adăugat el.

„Poate că aşa este, însă, întrucât există 76 de propuneri, concurenţa este acerbă”, declară autorul articolului publicat pe site-ul hollywoodreporter.com.

Citiţi şi: Filmul „Poziția copilului”, în presa internațională: „În sfârșit! Un favorit la Ursul de Aur”

Pe 20 decembrie, Academia de film americană va anunţa o listă scurtă cu nouă filme străine, din care vor fi alese apoi cele cinci pelicule nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Încercând să anticipeze care vor fi cele nouă pelicule străine de pe lista scurtă la Oscar, criticii de la The Hollywood Reporter au alcătuit la rândul lor o listă cu patru filme străine pe care ei le consideră ca fiind favorite. Lungmetrajul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer (foto sus, stânga), se află pe această listă, alături de ale trei pelicule: „The Hunt” (Danemarca), „The Past” (Iran) şi „The Broken Circle Breakdown” (Belgia).

„Luminiţa Gheorghiu a jucat în filmul românesc din 2007 «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” – neincluderea sa pe lista nominalizărilor la Oscar a fost şocantă şi a condus la schimbarea regulamentului de eligibilitate pentru această categorie -, dar şi în propunerea României la Oscarul din 2013, «După dealuri».

The Hollywood Reporter Pozitia copilului

Scenă din filmul „Poziţia copilului“, preferatul jurnaliştilor de la The Hollywood Reporter

În filmul «Poziţia copilului», regizat de Călin Peter Netzer cu un buget de 1 milion de dolari, ea joacă rolul unei femei dintr-o clasă socială mai înaltă, în comparaţie cu rolurile anterioare, o mamă care face yoga şi este exagerat de devotată fiului ei înfricoşat de drama prin care trece”, se afirmă în articolul de pe The Hollywood Reporter.

Recent, filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a ocupat primul loc în topurile întocmite de doi colaboratori ai site-ului Cineuropa.org: jurnalista franceză Benedicte Prot şi jurnalistul spaniol Alfonso Rivera.

Lungmetrajul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2013 şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

„Poziţia copilului”, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Foto: capturi din filmul „Poziţia copilului“, apreciat de The Hollywood Reporter

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

22
/08
/22

Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival va avea loc între 8 și 11 septembrie la Constanța și va aduce în fața publicului de la malul mării cele mai așteptate producții cinematografice românești ale anului, alături de regizori și actori, dar și filme internaționale precum Ticket to Paradise, noua comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney.

21
/08
/22

PREVIEW Ziarul Metropolis vă propune 12 citate - unul pentru fiecare capitol - dintr-o biografie neconvenţională a maestrului suspansului, "Cele douăsprezece vieţi ale lui Alfred Hitchcock", scrisă de Edward White şi apărută în acest an în limba română la Editura Lebăda Neagră din Iaşi.