„The Irishman”. Epic ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-irishman-epic-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs şi lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuţie în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore şi jumătate.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 noiembrie 2019

Cu un scenariu de Steven Zaillian bazat pe cartea din 2004 „I Heard You Paint Houses” a anchetatorului și scriitorului Charles Brandt, „The Irishman” (2019) urmărește viața sindicalistului Frank Sheeran (Robert De Niro), presupus asasin al mafiei italiano-americane, în special al clanului Bufalino, în deceniile de după Al Doilea Război Mondial, până aproape de moartea sa, la începutul anilor 2000.

Cea mai mare parte a narațiunii, spusă din însăși perspectiva protagonistului, este construită sub forma unui lung flashback, care la rândul său aduce o serie de alte flashbackuri ce redau momente esențiale din ascensiunea lui Frank Sheeran și din relația cu protectorul și șeful său, Russell Bufalino (Joe Pesci), și cu liderul de sindicat Jimmy Hoffa (Al Pacino), suspectat de implicare în crima organizată.

Aspirând la a deveni un clasic instant prin ambițiile sale epice, „The Irishman” are un look vintage și e străbătut de un aer de desuetudine asumată de către un regizor care acum fix trei decenii împrospăta filmul american cu gangsteri și îl aducea la sensibilitata anilor `90, odată cu „Goodfellas”.

E vizibilă în mizanscena fiecărui cadru și în fiecare mișcare de cameră plăcerea lui Martin Scorsese de a reda deopotrivă strălucirea și bolnăviciunea acestei lumi a mafioților de altădată, cu toate codurile ei legate de onoare și trădare.

Și chiar dacă personajele, interpretate de actori legendari și cu replici spirituale, sunt mai degrabă eroizate (în fond, toți sunt niște tipi amuzanți și cool), numeroasele asasinate nu sunt niciodată glorificate, nu se insistă asupra caracterului senzaționalist, ci sunt puse în scenă ca cele mai banale acțiuni – simple sarcini de serviciu pentru Frank și cei ca el.

Bineînțeles, e nevoie de o mare deschidere din partea spectatorului – și, din interviuri, Scorsese pare conștient de asta – pentru a accepta convenția în care actori de peste 70 de ani, ultracelebri, ale căror trupuri nu mai pot avea suplețea de odinioară, își joacă personajele – interlopi temuți – de-a lungul câtorva decenii de viață, în ciuda performanțelor evidente ale tehnicii speciale de machiaj de întinerire a feței despre care s-a tot discutat.

E o puternică doză de artificial într-o astfel de opțiune – un obstacol în calea imersiunii depline în această saga extinsă despre istoria postbelică a Americii, cu rădăcini chiar în violența celui de-Al Doilea Război Mondial, acolo unde a luptat și Frank Sheeran. O perspectivă în care se sugerează că mafia, cu numeroasele sale ramificații și camuflaje, a infiltrat atât viața economică și socială, cât și lumea politică, având potențiale efecte asupra deciziilor externe ale SUA.

Trecerea pe care Martin Scorsese o face de la povestea, oricât de spectaculoasă, a acestui hitman la o privire mai largă asupra felului în care s-a construit America după război, cu tulburări, asasinate, corupție, crize diplomatice, dar și eforturi de asanare (ca, de pildă, lupta împotriva mafiei a procurorului general Robert F. Kennedy), dă amplitudine filmului.

La fel cum partea finală, plină de melancolie, cu un protagonist bătrân, închis într-un azil și incapabil să își mai poarte singur de grijă, după o viață în care a omorât după bunul plac, conferă o dimensiune morală vertijului de până atunci.

Printr-o astfel de structură narativă amplă, care permite și schimbări de stil în funcție de epocă și de feeling-ul din fiecare mare secvență, Martin Scorsese reușește atât să își satisfacă plăcerea de a realiza o frescă epică a Americii, cât și să vină în întâmpinarea gustului pentru astfel de povești cu multiple amânări și digresiuni al publicului unei platforme precum Netflix, deși e evident că „The Irishman” oferă cea mai satisficătoare experiență atunci când e văzut dintr-o bucată.

„The Irishman” este disponibil pe Netflix din 27 noiembrie.

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

05
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră la TIFF, „Casa cu păpuşi” (2020), documentarul de debut ca regizor al directorului de imagine Tudor Platon, este portretul tandru al unor femei în vârstă, dar pline de viaţă, care îşi deschid sufletul în faţa aparatului de filmat al tânărului cineast.

Pagina 1 din 26812345...102030...Ultima »