„The Irishman”. Epic ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-irishman-epic-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs şi lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuţie în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore şi jumătate.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 noiembrie 2019

Cu un scenariu de Steven Zaillian bazat pe cartea din 2004 „I Heard You Paint Houses” a anchetatorului și scriitorului Charles Brandt, „The Irishman” (2019) urmărește viața sindicalistului Frank Sheeran (Robert De Niro), presupus asasin al mafiei italiano-americane, în special al clanului Bufalino, în deceniile de după Al Doilea Război Mondial, până aproape de moartea sa, la începutul anilor 2000.

Cea mai mare parte a narațiunii, spusă din însăși perspectiva protagonistului, este construită sub forma unui lung flashback, care la rândul său aduce o serie de alte flashbackuri ce redau momente esențiale din ascensiunea lui Frank Sheeran și din relația cu protectorul și șeful său, Russell Bufalino (Joe Pesci), și cu liderul de sindicat Jimmy Hoffa (Al Pacino), suspectat de implicare în crima organizată.

Aspirând la a deveni un clasic instant prin ambițiile sale epice, „The Irishman” are un look vintage și e străbătut de un aer de desuetudine asumată de către un regizor care acum fix trei decenii împrospăta filmul american cu gangsteri și îl aducea la sensibilitata anilor `90, odată cu „Goodfellas”.

E vizibilă în mizanscena fiecărui cadru și în fiecare mișcare de cameră plăcerea lui Martin Scorsese de a reda deopotrivă strălucirea și bolnăviciunea acestei lumi a mafioților de altădată, cu toate codurile ei legate de onoare și trădare.

Și chiar dacă personajele, interpretate de actori legendari și cu replici spirituale, sunt mai degrabă eroizate (în fond, toți sunt niște tipi amuzanți și cool), numeroasele asasinate nu sunt niciodată glorificate, nu se insistă asupra caracterului senzaționalist, ci sunt puse în scenă ca cele mai banale acțiuni – simple sarcini de serviciu pentru Frank și cei ca el.

Bineînțeles, e nevoie de o mare deschidere din partea spectatorului – și, din interviuri, Scorsese pare conștient de asta – pentru a accepta convenția în care actori de peste 70 de ani, ultracelebri, ale căror trupuri nu mai pot avea suplețea de odinioară, își joacă personajele – interlopi temuți – de-a lungul câtorva decenii de viață, în ciuda performanțelor evidente ale tehnicii speciale de machiaj de întinerire a feței despre care s-a tot discutat.

E o puternică doză de artificial într-o astfel de opțiune – un obstacol în calea imersiunii depline în această saga extinsă despre istoria postbelică a Americii, cu rădăcini chiar în violența celui de-Al Doilea Război Mondial, acolo unde a luptat și Frank Sheeran. O perspectivă în care se sugerează că mafia, cu numeroasele sale ramificații și camuflaje, a infiltrat atât viața economică și socială, cât și lumea politică, având potențiale efecte asupra deciziilor externe ale SUA.

Trecerea pe care Martin Scorsese o face de la povestea, oricât de spectaculoasă, a acestui hitman la o privire mai largă asupra felului în care s-a construit America după război, cu tulburări, asasinate, corupție, crize diplomatice, dar și eforturi de asanare (ca, de pildă, lupta împotriva mafiei a procurorului general Robert F. Kennedy), dă amplitudine filmului.

La fel cum partea finală, plină de melancolie, cu un protagonist bătrân, închis într-un azil și incapabil să își mai poarte singur de grijă, după o viață în care a omorât după bunul plac, conferă o dimensiune morală vertijului de până atunci.

Printr-o astfel de structură narativă amplă, care permite și schimbări de stil în funcție de epocă și de feeling-ul din fiecare mare secvență, Martin Scorsese reușește atât să își satisfacă plăcerea de a realiza o frescă epică a Americii, cât și să vină în întâmpinarea gustului pentru astfel de povești cu multiple amânări și digresiuni al publicului unei platforme precum Netflix, deși e evident că „The Irishman” oferă cea mai satisficătoare experiență atunci când e văzut dintr-o bucată.

„The Irishman” este disponibil pe Netflix din 27 noiembrie.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.