The Land of the Enlightened, câştigătorul trofeului Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-land-of-the-enlightened-castigatorul-trofeului-anonimul/

Filmul „Tărâmul Iluminaţilor/ The Land of the Enlightened”, în regia lui Pieter-Jan De Pue, a primit Trofeul „Anonimul” la gala de închidere a festivalului ce a avut loc, la sfârşitul week-endului trecut, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Filmul a fost distins şi la Festivalul Sundance, cu Premiul Special al Juriului pentru cea mai bună imagine.

Un articol de Petre Ivan|15 august 2016

„Tărâmul Iluminaților/ The Land of the Enlightened” — o coproducție Belgia-Irlanda-Olanda—Germania-Afganistan — spune povestea unui grup de copii afgani din tribul Kuchi, care sapă după vechi mine sovietice și vând materialul explozibil altor copii.

La îmbinarea dintre documentar și ficțiune, filmul – distins şi la Festivalul Sundance, cu Premiul Special al Juriului pentru cea mai bună imagine – este o explorare în imagini a unei țări chinuite de război.

Pieter-Jan De Pue a călătorit în Afganistan pentru perioade îndelungate de timp și a fotografiat țara și locuitorii săi pentru organizații precum Crucea Roșie și ONU.

Imaginile realizate de el au apărut în publicații, dar și în muzee, în expoziții de fotografie.

Premiul Publicului pentru cel mai bun scurtmetraj străin a fost acordat filmului „Eden Hostel”, în regia lui Gonzaga Manso.

Park Chan-wook, premiat "pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale."

Park Chan-wook, premiat „pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale.”

„Pentru mine, premiul publicului este cel mai grozav premiu pe care îl pot primi”, a spus Gonzaga Manso pe scena din Sfântu Gheorghe.

Premiul Publicului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc i-a revenit filmului „O noapte în Tokoriki”, de Roxana Stroe.

Premiul a fost înmânat de multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin. Acesta din urmă a apreciat evenimentul din Sfântu Gheorghe.

Este un festival care a început să arate într-adevăr valoarea acestei culturi importante — filmul. – Ivan Patzaichin

Festivalul „Anonimul” s-a desfășurat timp de o săptămână în Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Invitatul special al evenimentului de anul acesta a fost regizorul Park Chan-wook, care a primit, la deschiderea de luni, Trofeul „Anonimul” pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale.

Foto: The Land of the Enlightened – cinemagia

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.