The Man Who Was Thursday, cel mai recent film cu Ana Ularu, deschide Timishort
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-man-who-was-thursday-cel-mai-recent-film-cu-ana-ularu-deschide-timishort/

Cea de-a 8-a ediţie a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României – Timishort – va avea loc anul acesta în perioada 6-9 octombrie, la Cinema Timiş şi la Sala 2 a Teatrului Naţional din Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2016

Timp de 4 zile, timișorenii vor avea ocazia de a vedea cele mai noi și mai apreciate scurtmetraje împărțite în 7 secțiuni, 4 dintre ele fiind competiționale: o competiție internațională, una națională, o competiție dedicată filmelor experimentale (Videorama) și competiția de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids). Premiul mare al festivalului este oferit de Institutul Cultural Român și este în valoare de 3500 de euro.

În afara competiției spectatorii vor putea urmări scurtmetraje aduse în România de festivalurile partenere: School Visit: EICTV Cuba, Festival Visit: Short Waves Polonia și Focus on Portugal (scurtmetraje portugheze introduse de Carlos Ramos de la Indie Lisboa).

Ca în fiecare an, Timishort se va deschide cu un lungmetraj în avanpremieră în România. Mult așteptatul thriller The Man Who Was Thursday, o coproducție Ungaria-România, va fi proiectat pentru prima dată la Timishort. În rolul principal joacă Ana Ularu, actrița româncă cu cel mai mare succes internațional din ultimii ani.

The Man Who Was Thursday este un thriller suprarealist din a cărui distribuție fac parte Francois Arnaud (The Borgias), Jordi Molla (Riddick), Ana Ularu (Serena) și Mark Ivanir (A Late Quartet). În urma unui incident rușinos în parohia sa, părintele Smith este chemat la Roma, pentru reabilitare spirituală. La sosire, Charles, omul care l-a îndrumat pe calea credinței, ana ularudezvăluie adevăratul motiv pentru care Smith a fost adus la Roma: să acționeze pe ascuns, pentru a-l descoperi pe misteriosul lider al unui grup anarhic de renegați. Diferența dintre realitate și fantezie se estompează pe măsură ce Smith cobooară tot mai adânc pe panta iraționalului.

Regizorul Balazs Juszt va fi și el prezent la Timișoara și va face parte din juriul Competiției Internaționale de scurtmetraj.

Balazs Juszt a crescut într-o familie de artiști. La 17 ani, a tradus „Harper Book of Quotations” în maghiară și a făcut practică la Congresul american, unde a scris discursuri pentru Tom Lantos, pe atunci membru al Parlamentului Statelor Unite; Balazs a scris o autobiografie comică despre experiențele sale în Congres. Asta i-a atras funcția de scenarist principal pentru un serial de comedie, la vârsta de 18 ani.

Balasz a absolvit Colegiul „Royal Holloway” al Universității din Londra, obținând apoi un master în arte vizuale la Universitatea din Los Angeles (UCLA), sub îndrumarea actriței Cathy Schulman, câștigătoare a Premiului Oscar. A fost asistent de regizor pentru filmul „Relatives”, regizat de mentorul său, câștigătorul Premiului Oscar István Szabó. Balazs Juszt a regizat numeroase videoclipuri muzicale, reclame, seriale de televiziune și scurtmetraje.

Cea de-a 8-a ediție Timishort este organizată de Asociația Româna a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei.

Foto: The Man Who Was Thursday, Ana Ularu – www.timishort.ro

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.