CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.
Un articol de Ionuţ Mareş|6 octombrie 2015
Este nevoie de vreo două ore pentru ca „The Martian” („Marţianul”), cel mai nou blockbuster al lui Ridley Scott, să decoleze în sfârşit spre ceea ce părea a promite: aventura unică a supravieţuirii şi apoi salvării unui cosmonaut, Mark Watney (Matt Damon), rămas singur pe Marte în urma unui incident apărut în timpul unei misiuni.
Momentul declanşator este, surprinzător, unul sentimental: plânsul eroului înainte de a se lansa într-o rachetă spre eventuala întâlnire în spaţiu cu colegii săi, veniţi să-l recupereze. Dat fiind că, în marile producţii, lacrimile şi-au pierdut din încărcătură din cauza suprautilizării lor (să ne amintim de slăbiciunile mult prea dese ale personajului lui Matthew McConaughey în „Interstellar”-ul lui Christopher Nolan), este paradoxal că în „The Martian” o astfel de scenă pare a funcţiona, reuşind să transmită sentimentul copleşitor de dinaintea pornirii spre un necunoscut care poate să însemne moarte.
Este, de altfel, printre puţinele fragmente convingătoare din marea aventură a singurătăţii marţiene a lui Mark Watney. Până atunci, nu vedem decât scene preponderent de interior în care protagonistul, pe model robinsoncrusoenian, caută mijloace de supravieţuire, pe care le explică, redundant, într-un jurnal video (a cărui folosire ar putea fi explicată exclusiv prin nevoia comercială de a nu plictisi şi, horrible dictu, de a nu lăsa în confuzie un eventual public cât mai numeros şi eterogen, impresie întărită şi de glumiţele subţiri cu care este îndulcit).
Ridley Scott nu fructifică peisajul presupus marţian (în realitate, un deşert din Iordania), cel care ar fi dat cu adevărat amploare şi profunzime izolării şi eventualei alienări a eroului său. Există câteva incursiuni scurte pe noua şi necunoscuta planetă ale astronautului jucat fără strălucire de Matt Damon, dar acestea sunt lipsite de contemplarea şi poezia la care s-ar fi putut preta o astfel de privelişte spectaculoasă şi misterioasă (iar acest fir narativ este dublat şi intercalat cu planurile de pe Pământ ale celor de la NASA de a-şi recupera omul crezut mort).
Există, totuşi, graţie şi tensiune în întâlnirea periculoasă din imensitatea spaţiului cosmic a lui Mark Watney cu ceilalţi cosmonauţi (chiar dacă scena aminteşte puternic de „Gravity”) şi în plutirea fără gravitaţie a femeii-cosmonaut (Jessica Chastain) care conduce echipajul trimis după erou. Prea puţin pentru un film cu pretenţii.
Rating: ●●○○○
Distribuit de Odeon Cineplex, „The Martian” a intrat în cinematografe la 2 octombrie.
Probabil că dacă ar ieşi pe stradă în haine simple şi cu adevăratul chip, cel pe care şi-l vede dimineaţa în oglinda de la baie, Johnny Depp ar avea toate şansele să treacă fără a fi recunoscut.
Într-atât de multe „măşti” de protagonişti excentrici a purtat în ultimii (tot mai mulţi) ani în filmografia sa din care au fost excluse rolurile de personaj banal, de bărbat obişnuit, dar şi în apariţiile sale publice la festivaluri şi în interviuri.
Deşi „Black Mass” („Black Mass: Afaceri murdare”), al treilea film al lui Scott Cooper („Crazy Heart”, „Out of the Furnace”), nu este vreun fantasy, ci un film cu gangsteri cât mai „realist”, protagonistul jucat de Johnny Depp, Whitey Bulger, un lider mafiot din Bostonul anilor `70-`80, primeşte un chip ce se vrea artificial, înfricăşător, menit a-i sugera latura diabolică, cinică, lipsită de scrupule.
De altfel, întregul film este portretul acestui personaj inspirat dintr-un interlop real transformat, în buna tradiţie hollywoodiană, într-un erou care stârneşte fascinaţie.
Într-o epocă în care filmul de gen este aproape întotdeauna pastişat sau luat peste picior şi în care majoritatea cineaştilor tineri angajaţi de marile studiouri se tem să încerce reîmprospătarea tiparelor, Scott Cooper se ia în serios (şi bine face!) şi realizează un lungmetraj care, deşi lipsit de strălucirea şi de îndrăzneala de a inova ce l-ar putea face memorabil, se dovedeşte antrenant.
Cu o regie echilibrată, aproape invizibilă, cu o textură a imaginii şi cu o atenţie la detalii scenografice în ton cu epocile succesive reconstituite şi cu o reţinere în a exploata peste măsură violenţa doar pentru a şoca, „Black Mass” este un film onest şi demn de respect.
Rating: ●●●○○
Distribuit de Freeman Entertainment, „Black Mass” a intrat în cinematografe la 2 octombrie.
