The “Master of Games”, Giovanni Sollima, în concert la Festivalul SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-master-of-games-giovanni-sollima-in-concert-la-festivalul-sonoro/

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului SoNoRo, HIDE&SEEK, se va încheia în Bucureşti duminică, 5 noiembrie, nu înainte de a aduce în faţa publicului un alt mare muzician, renumitul violoncelist şi compozitor Giovanni Sollima.

Un articol de Petre Ivan|3 noiembrie 2017

Giovanni Sollima este un adevărat virtuos al violoncelului și un compozitor neobișnuit. Transmite o muzică plină de ritmuri mediteraneene tipic italienească, încercând să acopere, însă, toate epocile “de la Jurassic al violoncelului”, așa cum numește perioada barocă la “Metal”.

El scrie în principal pentru violoncel și contribuie în mod semnificativ la crearea unui nou repertoriu pentru instrumentul său. Publicul său este divers: de la iubitorii de muzică clasică până la tineri fani “metalhead”.

Sâmbătă, 4 noiembrie, la Palatul Bragadiru, the “Master of Games”, Giovanni Sollima, va oferi un recital ce va include atât compoziții proprii, cât și partituri de Claude Debussy și Gioachino Rossini.  În programul concertului mai sunt incluse lucrări de Maurice Ravel, Krystof Maratka și Luigi Boccherini, în interpretarea artiștilor Nino Gvetadze (pian), Diana Ketler (pian), Phillipe Graffin (vioară), Daniel Rowland (vioară), Vladimir Mendelssohn (violă), Răzvan Popovici (violă), Henri Demarquette (violoncel), Gavriel Lipkid (violoncel), Thorsten Johanns (clarinet) și Storioni Trio (Bart van de Roer – pian, Wouter Vossen – vioară și Marc Vossen – violoncel).

Alegerea Palatului Bragadiru pentru concertul “Master of Games” nu este întâmplătoare, clădirea, una dintre cele mai reprezentative pentru Bucureștiul de altădată, cu a sa impresionantă sală de bal și elemente arhitecturale eclectice, va constitui spațiul perfect de desfășurare pentru un concert la fel de complex și spectaculos. Pentru a intra în atmosfera Palatului Bragadiru, participanții la concert sunt invitați să respecte un dress code misterios și incitant: Games of the Mind, Letters, Numbers & Bodies.

Duminică, 5 noiembrie, în ultima zi, publicul din București va avea ocazia să asiste la două concerte. Primul, “SoNoRo Interferențe”, va avea loc de la ora 11:00, la Casa Memorială “Ion Mincu”,  și va oferi un program de Claude Debussy, George Enescu, Béla Bartók și Gaspar Cassadó, în interpretarea bursierilor SoNoRo Interferențe, un program de mentorat susținut de CEZ România și Institutul Cultural Român.

Tot duminică va avea loc la Ateneul Român, ultimul concert al acestei ediții a Festivalului SoNoRo în București: “Tema con Variazioni”.

Programul cuprinde lucrări de Robert Schumann, „Șase studii în formă canonică“ în aranjament de Theodor Kirchner pentru vioră, violoncel și pian, op.56, Johannes Brahms – Cvintet cu clarinet în si minor, op. 115, Franz Liszt (1811-1886) – „Rapsodia Spaniolă“ pentru pian solo, S.254 și Anton Arensky (1861-1906) – Cvartet de coarde nr. 2, în la minor, op. 35 pentru vioară, violă și două violoncele, dedicat lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Foto: Giovanni Sollima – facebook

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.