„THE PARADISE OF STANDARDS”: concertul de jazz ce încheie stagiunea Big Band-ului Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-paradise-of-standards-concertul-de-jazz-ce-incheie-stagiunea-big-band-ului-radio/

După o stagiune în care a dăruit lunar melomanilor seri frumoase de jazz, blues sau pop la SALA RADIO, în compania unor voci ca Luiza Zan, Berti Barbera, Irina Sârbu sau Nadia Trohin, BIG BAND-UL RADIO îşi încheie stagiunea 2021-2022!

Un articol de Petre Ivan|9 iunie 2022

Joi, 16 iunie 2022, de la 19.00, sunteți invitați la concertul sugestiv intitulat „THE PARADISE OF STANDARDS”, eveniment despre care dirijorul ansamblului, apreciatul dirijor și compozitor IONEL TUDOR declară: „ne-am gândit să aducem pe scena Sălii Radio cele mai cunoscute standard-uri scrise special pentru big band.  Avem o multitudine de ritmuri, de la swing la funk, și un repertoriu spectaculos care permite solo-uri instrumentale de virtuozitate, punând în valoare talentații instrumentiști ai big band-ului nostru. Suntem siguri că va fi o seară specială, plină de emoție și de bucurie a jazz-ului!”

În programul serii veți asculta piese ca: „Groovin’ High” – Dizzy Gillespie, „Groovin’ Haro” – Don Menza, „Chameleon” – H. Hancock, „Brass Machine” – Mark Nobie, „Quin tessence” – Quincy Jones, „Miss Fine” – Oliver Nelson, „Don’t get Around” – Duke Ellington ș.a.

Fondat în 1949, pentru ca muzica de divertisment să aibă o reprezentare profesională de înaltă ținută în cadrul radioului public, BIG BAND-ul RADIO este ansamblul aplaudat pe scena Festivalului Cerbul de Aur sau al Festivalului de la Mamaia și formația care a asigurat realizarea unui mare număr de emisiuni de radio și de televiziune, alături de cei mai mari soliști români de muzică ușoară, pop, jazz etc. Reunind instrumentişti de mare valoare, Big Band-ul Radio a însemnat și înseamnă și astăzi o adevărată şcoală de interpretare, de improvizaţie şi orchestraţie.
Big Band-ul Radio este condus în prezent de IONEL TUDOR, compozitor, dirijor şi orchestrator extrem de apreciat şi de premiat. Una dintre marile sale realizări este clasarea pe locul 8-9 ca reprezentant al României la Concursul Eurovision 2002 (cu melodia „Tell Me Why” – Monica Anghel şi Marcel Pavel).

Legătura artistului român cu Big Band-ul Radio este una cu totul specială : aceasta a început încă de la vârsta de 14 ani, când Ionel Tudor a evoluat ca pianist, sub bagheta lui Sile Dinicu. În anul 1981, a debutat în calitate de compozitor şi a devenit un orchestrator cunoscut şi apreciat, fiind solicitat de marea majoritate a compozitorilor şi soliştilor români.

Din 1991, a devenit pianist al Big Band-ului Radio, alături de care a realizat numeroase spectacole de muzică uşoară, jazz şi blues, recitaluri şi gale. A acompaniat ansamblul pe scenele prestigioase ale Festivalului Internaţional Bucureşti, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur – Braşov şi pe scena Festivalului de la Mamaia. Ca dirijor al ansamblului, a reusit să diversifice activitatea Big Band-ului, orientându-se nu doar spre muzică uşoară, ci şi spre jazz, blues şi chiar rock.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).