„The Revenant”, „The Finest Hours” & „Deadpool”, la IMAX
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-revenant-the-finest-hours-deadpool-la-imax/

În ianuarie şi februarie, la sala T IMAX de la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, trei filme scriu istoria cinematografică a sezonului, pe cel mai mare ecran curbat din ţară: „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”, „The Finest Hours: Furtună extremă” şi „Deadpool”.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2016

Iarna aceasta ai parte de aventură, suspans, dar şi de eroi care salvează ziua, toate redate cu ajutorul spectaculoasei tehnologii IMAX, care te aruncă direct în miezul acţiunii.

Trăieşte o experienţă incredibilă şi intimă cu „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”

Din 20 ianuarie, „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass” cel mai recent film regizat de Alejandro González Inárritu, o tulburătoare poveste despre supravieţuire, care deja a câștigat 3 Globuri de Aur și are 12 nominalizări la Oscar – poate fi văzut în format IMAX la Cinema City. O ocazie ce nu trebuie pierdută, o experienţă specială pentru cinefilii români, dat fiind că ţara noastră este unul dintre puţinele teritorii unde filmul poate fi vizionat în IMAX, iar Inárritu însuşi confirmă că nimic nu se compară cu experiența incredibilă și intimă de a vedea filmul în acest format revoluţionar.

Pentru a putea fi proiectat în format IMAX 2D, filmul a trecut prin ample transformări tehnice la nivel de sunet și lumină (luminozitate, contraste, nuanțe), proces la care a participat și directorul de imagine Emmanuel Lubezki. Urmăriți-l aici pe regizorul Alejandro González Inárritu recomandând vizionarea filmului “The Revenant” în format IMAX.

Inspirată dintr-o întâmplare adevărată, pelicula spune povestea legendarului explorator Hugh Glass (Leonardo DiCaprio), membru al unei expediții la frontiera americană, care e rănit grav de un urs grizzly și apoi abandonat de colegii săi. Cu o voință de fier și îndrumat de amintirea celor dragi, Glass supraviețuiește în mod miraculos și reușește să străbată peste 300 de kilometri pe jos, în sălbăticie, până la tabăra expediției. Îl motivează un singur lucru: să îl găsească pe cel care l-a trădat, John Fitzgerald (Tom Hardy).

Simte forţa naturii dezlănţuite în „The Finest Hours: Furtună extremă”

Următoarea premieră la IMAX este pe 29 ianuarie: „The Finest Hours: Furtună extremă”, un film despre supravieţuire la bordul unui petrolier rupt în două de o furtună puternică şi despre curajul neaşteptat al unuia dintre ofiţerii de la bord Ray Sybert (Casey Affleck), care preia comanda echipajului şi îi inspiră pe oameni să lase deoparte diferențele și să lucreze împreună pentru a supravieţui. Doar la IMAX imaginile copleşitoare cu furtuna, cea mai fidelă redare a realităţii care îţi cuprinde inclusiv vederea periferică şi sunetul care zguduie pământul şi îţi taie respiraţia fac posibilă imersia totală la bordul SS Pendleton.

Scenele de acţiune sunt viscerale şi impresionante din punct de vedere vizual, fiind ancorate de emoţiile puternice bazate pe forţa spiritului uman. Astfel, urmărirea filmului în format IMAX este perfectă datorită proporţiilor epice şi naturii imersive ale acestei cutremurătoare poveşti adevărate, după cum ne arată şi acest material special despre film, featurette-ul „special look” de la IMAX:

Află de ce „bigger is better”  în „Deadpool”

Iar pe 12 februarie se lansează „Deadpool”, un „reboot total” al personajului din „X-Men Origins: Wolverine”. Supranumit mercenarul cu gură mare, Deadpool obţine puteri incredibile, în urma unui experiment militar destinat să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine. Acestea vin, însă, şi cu unele inconveniente: instabilitate psihică şi un fizic desfigurat. Filmul e acţiune neîntreruptă, iar Deadpool însuşi le transmite fanilor că, la IMAX, „mai mare înseamnă mai bun”, demonstrând cum arată un creier uman pe enormul ecran dintr-o sală IMAX. Clipul integral îl găsiţi aici:

Cele 3 filme vor putea fi urmărite şi în format 2D („The Revenant”), respectiv 3D („The Finest Hours” şi „Deadpool”), în locaţiile Cinema City din ţară, precum şi în format 4DX ( „The Finest Hours”), la Cinema City din Mega Mall Bucureşti şi City Park Constanţa.

Despre Cinema City

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri în 16 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Ploiești, Pitești, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.

În total, Cinema City operează 22 de multiplexuri, cu 198 de săli și 36.289 de locuri. Cineworld Group este prezent în 9 țări, deținând 217 multiplexuri cu 2.000 de săli, dintre care 25 IMAX și 12 săli 4DX. Primul cinematograf al companiei a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală  în 1997, și intrând în România în 2007.

27
/04
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță deschiderea Cinematecii TIFF@MNAR.

27
/04
/22

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București anunță o nouă premieră, pe 30 aprilie 2022, la Sala „Ion Caramitru”: „Părinți și copii” de Brian Friel, o dramatizare după romanul omonim al lui Ivan Turgheniev.

22
/04
/22

Premiera producției „Lecția”, în coregrafia lui Arcadie Rusu, va avea loc pe 26 și 27 aprilie în Studioul de Dans Háromszék, în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Noul spectacol transpune amintirile anilor școlari într-un nou limbaj de dans inedit.

20
/04
/22

Creațiile a doi dintre cei mai importanți artiști plastici spanioli ai secolului XX – Picasso și Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla și cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colțuri”) la Art Safari, într-o expoziție curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziții de la curatorul spaniol.

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.