The Search. Război şi melodramă
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-search-razboi-si-melodrama/

CRONICĂ DE FILM Nimic nu părea să anunţe schimbarea de direcţie. După ce a regizat două parodii reuşite la filmele cu spioni şi, în special, la seria cu James Bond şi, ulterior, filmul de mega-succes „The Artist”, francezul Michel Hazanavicius se lansează în drama de război.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 decembrie 2014

Inclus în competiția Festivalului de Film de la Cannes din acest an, unde nu a fost primit bine de critică, „The Search”, ajuns acum și pe marile ecrane din România, se inspiră (fără a fi un remake) dintr-un film cu același titlu apărut în 1948, în regia unui bun meseriaș într-ale regiei – Fred Zinnemann.

Din această perspectivă, Hazanavicius rămâne fidel intereselor sale artistice, acelea de a-și exprima, prin pastișă, pasiunea pentru un anume cinema clasic, în special american. Un cinema de public, dar nu lipsit de calități regizorale.
Scheletul narativ este împrumutat din filmul lui Zinnemann – în siajul unui război devastator, un copil care rătăcește prin peisajul post-conflict se intersectează cu un reprezentant al autorităților occidentale, care îl ia în grijă, în timp ce cineva drag este în căutarea lui.

În filmul din 1948, triumfalist și ornat cu un stupid comentariu din off explicativ (într-o perioadă când în Europa cinematografică se impusese neorealismul dur), conflictul era cel de-Al Doilea Război Mondial, iar locul de desfășurare – Berlinul, unde SUA se ocupau inclusiv de copiii rătăciți sau rămași orfani și traumatizați.

Hazanavicius alege războiul dus de armata rusă în Cecenia la sfârșitul anilor `90. Iar personajul lui Montgomery Clift din filmul clasic – un militar inimos pe punctul de a reveni în SUA – este înlocuit cu o angajată a unui comitet pentru drepturile omului, jucată de Berenice Bejo. Cu fiecare film, actrița franco-argentiniană etalează un potențial dramatic tot mai rafinat, deși personajul tușant, dar fără umbre, de aici este sub impunătoarea Marie, un complex de nuanțe, din „Le Passe”, filmul din 2013 al iranianului Asghar Farhadi. Un rol care i-a adus anul trecut premiul de interpretare la Cannes.

Dușmanul este, inevitabil, altul. În timpul și imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, răul absolut era întruchipat de naziști. În noul „The Search”, trupele resești (într-o perioadă când, așa cum se menționează, Putin ajunge prima dată premier și devine cunoscut) sunt prezentate ca simbol al brutalității.

Al unei animalități pe care Hazanavicius o descrie prea apăsat și îngroșat printr-un fir narativ care are în centru un tânăr recrut rus și care se adaugă poveștii principale dintre activista europeană și copilul ai cărui părinți sunt uciși, încă de la început, sub ochii săi.

Deși, așa cum aflăm la final, una o precede pe cealaltă, intersectându-se, cele două direcții evoluează și sunt prezentate alternativ, într-un montaj menit să creeze echilibru. Latura emoțională pe care o implică prezența copilului, al cărui chip expresiv compensează incapacitatea de a vorbi, se dorește a fi contrabalansată de duritatea vieții în armata rusă, descrisă ca o lume a relațiilor de subordonare bazate pe forță fizică și umilirea celuilalt. Imaginea filmului, austeră, favorizează culorile șterse, terne, estompate de un plumburiu omniprezent, în ton cu peisajele devastate (filmările au fost realizate în Georgia).

Hazanavicius pare însă mai preocupat să atragă atenția cu orice preț (introduce chiar un discurs cu rol revelator) asupra unui subiect dramatic, cu implicații umanitare și (geo)politice (soarta copiilor și a tinerilor pe timp de război, oriunde s-ar desfășura el), decât să-și calibreze limbajul cinematografic. Dialogurile, în special cele între localnici, sunt de multe ori artificiale, iar acest lucru se simte și fără să cunoști limba.

Deși nu folosește decât pe alocuri muzică, regizorul francez punctează destule mărci ale unei melodrame – chipul copilului este filmat în prim-planuri insistente pentru a stârni mila și compasiunea, iar relația sa cu noua „prietenă” care îl ia în grijă este construită pe tiparul unei apropieri treptate și previzibile.

Hazanavicius se aventurează inclusiv în coregrafierea unor scene de război, executate însă fără imaginație – câteva tancuri, schimburi de focuri și cadavre, o clădire în flăcări în spatele unor soldați.

La egală distanță de realism, naturalism sau metaforă, filmul plutește într-o zonă incertă – nu e nici blockbuster, dar nici operă de autor radicală estetic.

Distribuit de Independența Film, „The Search” a intrat în cinematografe vineri, 19 decembrie

INFO

The Search („Căutarea“, Franţa/Georgia, 2014)

Regia: Michel Hazanavicius

Cu: Bérénice Bejo, Annette Bening, Maksim Emelyanov

Rating: ●●●○○

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.