The Selfish Giant a câştigat Marele Premiu la Bucharest IFF 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-selfish-giant-a-castigat-marele-premiu-la-bucharest-iff-2014/

The Selfish Giant / Uriaşul cel egoist, în regia britanicei Clio Barnard, a câştigat trofeul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti pentru Cel mai bun film. „Este un extraordinar film de debut ce continuă tradiţia britanică impusă de Ken Loach şi Mike Leigh.”, şi-a motivat decizia juriul.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2014

Marele Premiu al Juriului a fost acordat producției americane Short Term 12, în regia lui Destin Cretton, premiu oferit de Abis Studio, pentru „portretul convingător făcut căminului pentru copiii cu probleme și inspirat de tinerețea scenaristului-regizor; o poveste plină de emoție și care explorează multiplele fațete ale acestor suflete cicatrizate.”.

The Selfish Giant a primit şi premiul Juriului Tânăr la Bucharest IFF 2014

Premiul pentru regie i-a revenit canadiencei Sarah Polley pentru Stories We Tell / Poveștile noastre, „o excelent pusă în scenă călătorie între trecut și prezent, adevăr și minciuni, amintiri și previziuni legate de viitor, o călătorie ce combină mijloace narative perfect adaptate poveștii spuse de film și care transmite o avalanșă de emoții.”

The Selfish Giant

Premiul publicului a revenit filmului O zi din viața lui Nick Cave / 20.000 Days on Earth (regia Iain Forsyth & Jane Pollard)

In Bloom (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Groß), un debut georgian filmat de Oleg Mutu, a câștigat premiul pentru Cea mai bună imagine, premiu oferit de Cinelabs, pentru „o estetică specială potrivită la perfecție unei povești extrem de autentice ce se desfășoară într-o societate sexistă și opresivă și care, prin fiecare cadru, transmite o sensibilitate puternică și onestă.”

Foto cu The Selfish Giant – Cinemagia

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.