The Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini la Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-victor-wooten-band-feat-dennis-chambers-bob-franceschini-la-jazz-night-out/

Victor Wooten revine în Bucureşti, după show-ul sold-out din 2014, pe 10 noiembrie, la Sala Radio. Cea mai sonoră prezenţă din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanţele sale fabuloase.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2016

De-a lungul carierei a câștigat 5 premii Grammy și a fost inclus de revista Rolling Stone in topul celor mai buni basiști din toate timpurile.

Membru al supergrupului Béla Fleck and the Flecktones, Wooten își pune amprenta pe 29 de albume și colaborează cu Prince, Chick Corea, The Dave Matthews Band, Branford Marsalis, Mike Stern, Keb Mo Stanley, Clarke sau Marcus Miller.

Victor Wooten se întoarce la Jazz Night Out cu un proiect pe măsură – un veritabil „dream team” în premieră. I se alătură tobarul Dennis Chambers și saxofonistul Bob Franceschini, două legende ale instrumentelor lor. Cei trei cântă pentru prima oară pe aceeași scenă, într-un turneu european ce se anunță memorabil.

Dennis Chambers a început ca un toboșar auto-didact și a devenit unul dintre cei mai străluciți instrumentiști, recunoscut pentru viteza și tehnica sa specială de a cânta „din buzunar”. La fel ca ceilalți doi muzicieni alături de care urcă pe scena Sălii Radio, Chambers e atât de sus în ierarhia bateriștilor încât semnătura sa sonoră e căutată în toate stilurile de muzică. A cântat extensiv în turneele lui Santana, a înregistrat pentru „bătrânii” rap-ului Sugar Hill, chiar pe celebra piesă „Rapper’s Delight”, iar numele său a fost vehiculat ca „rezerva de lux” pentru trupa Led Zeppelin, atunci când aceștia erau în căutarea unui nou toboșar.

Saxofonistul Bob Franceschini e chemat la rândul său să adauge un strop de magie muzicii diverșilor artiști în căutare de inspirație, precum Celine Dion, Ricky Martin, Jennifer Lopez, Mike Stern sau Paul Simon (Simon & Garfunkel). Probabil cea mai cunoscută piesă pe care poate fi ascultat instrumentul său se află pe coloana sonoră a serialului „Sex and the City”.

Cei trei muzicieni vor cânta în București piese din repertoriul fiecăruia într-un jazz-funk show plin de imaginație și energie.

Program

Concertul The Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini are loc pe 10 noiembrie 2016, ora 20’00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Bilete

Biletele pentru acest eveniment costă 115, 145, 175 de lei în funcție de categorie, și pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.

Următoarele concerte Twin Arts:
Joshua Redman Trio-24 martie-Sala Radio
Anouar Brahem Quartet-Souvenance-12 mai-Sala Radio
Ara Malikian -26 mai-Sala Radio

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.