The Walk. Un film la înălţime - Ziarul Metropolis

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 octombrie 2015

În sfârşit o folosire justificată a 3D-ului! Nu îţi dai seama de cât de repede s-a uzat şi s-a banalizat această tehnică, utilizată de marile studiouri şi pentru a contrabalansa pirateria, decât atunci când o vezi pusă cu adevărat în slujba inovaţiei vizuale.

Şi ce pretext mai potrivit pentru asta decât povestea unică, aproape ireală, a francezului Philippe Petit, acrobatul care, în 1974, a traversat pe sârmă, fără protecţie şi autorizaţie, distanţa dintre turnurile gemene din New York, proaspăt ridicate la acea vreme?

Un astfel de subiect ofertant cerea parcă o asemenea abordare formală îndrăzneaţă (iar o proiecţie IMAX, recomandabilă, este şi mai împresurătoare), dublată de o tratare narativă şi regizorală pliată pe structura unei alegorii care face nostalgic cu ochiul unui trecut recent al isprăvilor glorioase.

O alegorie care reconstituie, în detaliu, un fapt real devenit legendar (povestea lui Philippe Petit a mai fost în atenţia unui documentar din 2008, regizat de James Marsh şi premiat inclusiv cu Oscar).

Zemeckis adoptă încă de la început un ton lejer, degajat, zglobiu, cu personajul central – jucat de un Joseph Gordon-Levitt în formă (nu doar fizică) şi cu o delicioasă engleză cu accent franţuzesc – povestindu-şi, post-factum şi privind direct în camera de filmat, de pe Statuia Libertăţii, aventurile de acrobat, care au culminat cu traversarea pe sârmă a celor câteva zeci de metri dintre cei doi zgârie-nori newyorkezi.

O naraţiune clasică la persoana întâi care, în ciuda deznodământului cunoscut – supravieţuirea protagonistului şi transformarea sa în erou planetar -, produce suspans din aşteptarea pe care o induce pregătirea pentru marele eveniment. Zemeckis construieşte „The Walk” sub forma unui heist film – numai că jaful este înlocuit aici tot cu o ilegalitate, însă una eroică.

Iar momentul culminant, al mersului efectiv pe sârmă, este una dintre cele mai elegante bucăţi vizuale întâlnite în acest an într-un blockbuster, care ridică filmul la o binemeritată înălţime.

Dincolo de omagiul pe care îl aduce New York-ului şi unuia dintre simbolurile arhitecturale ale acestuia, astăzi dispărut, „The Walk” este o întoarcere a cinemaului la originile sale, la momentul în care trenul filmat de fraţii Lumiere fascina şi speria la propriu publicul curios.

Redarea credibilă a înălţimilor ameţitoare, fructificarea spectaculoasă a spaţiului şi rafinamentul regizoral arătat de Zemeckis speculează şi aduc la zi senzaţii de bază trăite de public, pe care cinemaul popular le-a cultivat încă de la apariţie şi care l-au făcut atât de căutat.