„The Wall” a triumfat la Opera din Montreal
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-wall-a-triumfat-la-opera-din-montreal/

Prima adaptare pentru operă a celebrului album rock „The Wall” al trupei britanice Pink Floyd a fost un mare succes sâmbătă la Montreal, unde a şi încolţit ideea acestui concept în imaginaţia fondatorului formaţiei, Roger Waters, în urmă cu 40 de ani. Basistul şi creatorul Pink Floyd a fost aplaudat minute în şir în picioare.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2017

Pentru „The Wall„, totul a început în 1977, cu un scuipat al lui Roger Waters asupra unui fan, pe Stadionul Olimpic din Montreal, la ultimul concert al unui lung turneu.

Neliniștit și deprimat, Roger Waters a extras din acest episod intriga unui nou album rock, lansat în 1979 și pe care l-a compus aproape în întregime.

Chitara lui David Gilmour a contribuit totuși semnificativ la succesul acestui dublu disc cel mai bine vândut din lume.

În „The Wall”, construit pe baza unei introspecții, personajul central este Pink, o vedetă rock căzută în dizgrație.

Cu acest zid metaforic — ilustrat de un decor sobru, dar viu prin efecte video—, spectatorul este pus rapid să reflecteze la realitatea geopolitică dominantă.

Peste tot în lume, zidurile sunt construite cel mai adesea pentru a-i opri pe migranți să găsească alinare după disperare. La fel ca Pink în „The Wall”.

Pentru a reinterpreta „The Wall” în concert, Roger Waters se gândește să transpună acest simbolism până la granița dintre SUA și Mexic, acolo unde președintele american, Donald Trump, vrea să construiască un zid.

Fără a se îndepărta de spiritul rock, compozitorul Julien Bilodeau, puțin mai în vârstă decât opera grupului Pink Floyd, a rescris o compoziție lirică, ce încântă iubitorii de operă fără a-i șoca pe numeroșii fani ai lui Roger Waters.

Dominic Champagne a semnat regia pe măsura acestui monument al muzicii anilor 80, în care 60 de actori-cântăreți ilustrează, scenă după scenă, iadul izolării.

Spectacolul urmează să fie pus în scenă și în Statele Unite înainte de a traversa Atlanticul.

Foto: „The Wall” ,  la Opera din Montreal – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.