The Wall – cel mai bun show al anului?
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-wall-cel-mai-bun-show-al-anului/

50.000 de oameni au fost prezenţi ieri, în Piaţa Constituţiei, pentru un show aşteptat încă de anul trecut. Muzica de pe unul dintre cele mai cunoscute albume rock s-a combinat cu efecte pirotehnice şi cu proiecţii video pe un zid lung de 150m. A fost The Wall – Live.

Un articol de Adina Scorţescu|29 august 2013

„Good evening, ladies and gentlemen, welcome to The Wall!”, se aude o voce de bărbat, cu accent britanic, la începutul unui eveniment despre care am citit prima oară anul trecut, când o prietenă a dat „join” pe Facebook la un concert care urma să aibă loc pe 28 august 2013: „Roger Waters. The Wall”.

E ora 20.30, iar în Piața Constituței din Bucureşti sunt în jur de 50.000 de oameni, majoritatea în picioare, cu pahare de bere în mână. Există doar două porțiuni un pic mai aerisite, acelea din preajma schelelor care susțin câte un șir lung de boxe și care reduc vizibilitatea.

S-a întunecat, iar în aer se simte miros de tutun și de alte substanțe dătătoare de fericire. Câțiva părinți își țin puștii pe umeri, ca să vadă mai bine și să filmeze cu smartphone-ul. E interzisă intrarea cu aparate de filmat sau de fotografiat, așa că toată lumea se bazează pe telefon.

Scena este construită în partea opusă Casei Poporului, iar în fața ei este un zid alb, de 150 m lungime, înalt cam cât trei etaje de bloc. L-am văzut deja pe Facebook, zilele trecute, când era în faza de construcție. La mijloc este dărâmat. Prin spărtura din zid se văd oameni îmbrăcați în negru, care poartă steaguri roșii, cu un cerc alb în mijloc, pe care sunt desenate două ciocane încrucișate. Aceeași emblemă apare și pe gulerul cămășii negre a lui Roger Waters.

Spectacolul începe cu punctul culminant din filmul „Spartacus”. Pe zid sunt proiectate desene în stil graffiti. În partea dreaptă e scris mare „Capitalism”, cu fontul roșu al Coca-Cola. În stânga scrie „Stop wars” (n.red. – opriți războaiele) și „Fear builds walls” (n.red. – teama construiește ziduri).

În mijloc e Roger Waters, care îmbracă un sarafan negru din piele și își pune ochelarii. Lumea începe să țipe, înainte ca el să ducă microfonul la gură. Explodează muzica; și zgomotele – de mitralieră, de avioane, de elicopter. Știi că sunt parte din spectacol, dar nu te poți abține să nu ridici privirea când sunetul trece deasupra capului tău. La sfârșitul melodiei, un avion vine în picaj (pe o sârmă) și intră în zid. Ies flăcări, lumea țipă și aplaudă.

Rogers Waters se adresează publicului: „Bună seara, București!” Le mulțumește copiilor din cor care au cântat alături de el și dedică acest concert victimelor terorismului din întreaga lume. Pe cărămizile din zid sunt proiectate portrete și date de identificare ale unor oameni care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, mai recent, în războaiele din Afganistan și din Irak.

Tot ce se spune și se cântă beneficiază de ilustrare, subliniere, explicare prin desenele și filmele proiectate pe zid: oameni mărșăluind, avioane din care cad cruci roșii – ca niște bombe – și zvastici, semne ale dolarului, seceri și ciocane. Mesajul, deloc subtil este unul pacifist și anticapitalist.

The Wall

Când se aude „We don’t need no education”, o păpușă gigantică (un fel de profesor cu sacou mov și ochii bulbulcați) este umflată și ridicată pe scenă. I se mișcă brațele și capul, ca în spectacolele de marionete.

La melodia „Mother”, pe zid este proiectată o înregistrare alb-negru a lui Rogers Waters care o cântă într-un concert la Londra. Când se aude „Mother, should I trust the government?” (n.red. – Mamă, ar trebui să am încredere în guvern?), pe partea stângă a zidului este proiectat răspunsul, cu litere mari și roșii: „La dracu’ nu”.

După o oră de concert, urmează o pauză de aproape 30 de minute. Spărtura din zid este reparată, dar când intră melodia care întreabă „Is there anybody out there?” (n. red. – E cineva acolo?), câteva cărămizi sunt scoase, lăsând să se vadă instrumentiștii. O lumină puternică mătură publicul, ca și cum ar fi în căutarea acelui cineva.

„Hey, you!” răsună mai întâi din față, apoi „you” se aude din dreapta și din spate, ca și cum cineva ți s-ar adresa chiar ție. E o senzație de care n-ai parte nici la cinematografele care se laudă cu cele mai performante sisteme dolby surround.

The Wall

O altă păpușă gonflată, sub formă de porc mistreț pe care sunt desenate simboluri ale fascismului și ale capitalismului, alături de textul „Trust us” (n. red. – Aveți încredere în noi.) plutește deasupra publicului. La finalul concertului, coboară destul de mult cât oamenii să-l poată atinge și linşa/dezumfla.

Zidul se dărâmă, fără bucurie, fără uimire. Lumea știe fiecare melodie, ba chiar și elemente din spectacol, că doar există de zeci de ani și-l poți vedea integral pe Youtube. Rogers Waters și ceilalți muzicieni pleacă în aplauzele publicului. Nu există bis. Există doar un zid alb și lung, dărâmat la mijloc. O imagine la care fanii Pink Floyd trecuți de 40 de ani au visat mult și bine, înainte de ’89. Îi vezi acum la metrou, cu copii de mână și cu o figură împăcată. „Dacă ar fi venit doar sunetistul de la Pink Floyd și tot aș fi mers la concert!”

Pentru ei, probabil că a fost cel mai bun show al anului; i-au emoţionat figura ridată a lui Waters şi amintirile din tinereţe, de când ascultau albumul pe casete. Pentru mine, care n-am crescut cu muzica celor de la Pink Floyd, a fost o producţie megalomană, care a înghiţit resurse uriaşe şi a avut parte de un marketing pe măsură. Dar am văzut spectacole cu doi-trei muzicieni sau actori, pe o scenă mare cât o sufragerie dintr-un bloc comunist, mult mai creative şi mai emoţionante decât spectacolul lui Waters.

Foto: EMAGIC

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.