„There Is No Evil”. Un Urs de Aur incisiv ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/there-is-no-evil-un-urs-de-aur-incisiv-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 august 2020

Premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi proiectat în premieră în România la TIFF, „There Is No Evil” (2020) e construit din patru poveşti aparent fără legătură directă între ele, dar care atacă aceeaşi problemă – pedeapsa cu moartea în Iran.

Fiecare e regizată într-un alt stil, dar toate conţin câte un minunat moment muzical introdus când te aştepţi mai puţin. Iar dexteritatea lui Mohammad Rasoulof de a trece de la o convenţie cinematografică la alta, de la un tip de a povesti la altul, este primul lucru care impresionează.

Prima parte e redată în cheie realist-minimalistă: urmărim rutina unui bărbat, a soţiei sale şi a simpaticei lor fetiţe pe parcursul unei zile. Nimic spectaculos. Doar banalitatea unei vieţi obişnuite, filmată cu căldură – ridicarea salariului, discuţii în maşină, cumpărături, o vizită la mama în vârstă, o masă în oraş în trei. Asta până când descoperim, în final, adevărata meserie a bărbatului, iar revelaţia vine ca un şoc şi pune pe masă adevărata miză politică a filmului.

În partea a doua perspectiva se schimbă radical – ne aflăm în camera cu paturi suprapuse în care se pregătesc de culcare câţiva tineri soldaţi, deşi spaţiul pare mai degrabă o celulă de închisoare. Aflăm imediat că suntem, de fapt, într-un centru de detenţie, iar militarii au ca sarcină să escorteze pe rând şi să pună în practică execuţia câte unui deţinut. Gândul că trebuie să facă asta îl tulbură profund pe unul dintre soldaţi şi, într-un moment de spaimă şi de revoltă, pune la cale un plan aventuros de evadare. Regia acestei poveşti sugerează un film de suspans şi plin de tensiune, iar rezolvarea satisface promisiunile.

Tot un soldat este protagonistul masculin al celei de-a treia părţi, doar că de această dată convenţia este a unui film de dragoste plasat într-o zonă rurală. Povestea începe luminos, dar, printr-un plot twist uşor previzibil, se transformă într-o dramă.

Pe acelaşi tip de aşteptare se bazează şi ultima parte, în care o tânără iraniană stabilită în Europa revine pentru o vacanţă în Iran, la locuinţa izolată a unui bărbat pe care îl crede un prieten vechi al tatălui său şi a soţiei acestuia. Aparenta lejeritate a firului narativ ia de asemenea o turnură serioasă, când spre final ies la suprafaţă adevăruri ascunse, destabilizatoare, din trecutul bărbatului.

Pe măsură ce fiecare poveste îşi devoalează deznodământul grav, uneori tragic, devine mai clară şi miza lui Mohammad Rasoulof (care a realizat filmul în ciuda interdicţiei impuse de autorităţi de a mai lucra) – indiferent de generaţie, de clasă socială şi de zonă geografică, pedeapsa cu moartea, folosită deseori de regim pentru a elimina eventuali contestatari şi pentru a răspândi frica printre oameni, este ca un blestem care planează asupra întregii societăţi, o boală care distruge suflete şi conştiinţe.

Iar victime sunt atât oamenii simpli care, sub presiune, devin instrumente în execuţii, cât şi cei care refuză asta, dar care sunt stigmatizaţi şi trebuie să se ascundă întreaga viaţă.

Un film de o incisivitate admirabilă, ce reconfirmă statutul de regizor extrem de incomod al lui Mohammad Rasoulof, care nu a putut participa în februarie la Festivalul de la Berlin pentru că are interdicţie de ieşire din ţară şi care ulterior, în martie, a fost condamnat la un an de închisoare din cauza operelor sale cinematografice, pe care autorităţile le consideră „propagandă împotriva sistemului”.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.