Thierry Wolton în dialog cu Gabriel Liiceanu despre „Complicii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/thierry-wolton-in-dialog-cu-gabriel-liiceanu-despre-complicii/

Miercuri, 16 decembrie, de la ora 19.30, este programată o întâlnire Humanitas #online #live cu Thierry Wolton şi Gabriel Liiceanu despre „Complicii”, ultimul volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, un eveniment „Humanitas 30 de ani“. Puteţi urmări acest dialog întâlnirea live, pe Facebook sau pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video şi audio vor […]

Un articol de Liliana Matei|15 decembrie 2020

Miercuri, 16 decembrie, de la ora 19.30, este programată o întâlnire Humanitas #online #live cu Thierry Wolton și Gabriel Liiceanu despre „Complicii”, ultimul volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, un eveniment „Humanitas 30 de ani“. Puteți urmări acest dialog întâlnirea live, pe Facebook sau pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video și audio vor fi disponibile ulterior pe canalele YouTube Humanitas și SoundCloud Humanitas

„Humanitas s-a născut la o răscruce a istoriei noastre: februarie 1990. Nu întâmplător, Fenomenul Pitești, cartea lui Virgil Ierunca, inaugura «Procesul comunismului», colecția ivită din cel mai apăsat act de voință editorială făcut în ultimii 30 de ani. Simbolic, această colecție se încheie cu trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Este, în definitiv, procesul complet și lămuritor făcut celui mai criminal regim politic din lume: comunismul” spune Gabriel Liiceanu.

Trilogia „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică” scrisă de jurnalistul francez Thierry Wolton, recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd’hui (Franța, 2018), este o amplă analiză dedicată sistemului comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: „Călăii” (vol. I), „Victimele” (vol. II) și „Complicii” (vol. III).

Ultima parte a acestei trilogii este, poate, încă și mai tulburătoare decât precedentele. Întrebarea la care răspunde autorul este cum de regimurile comuniste au avut o viață atât de lungă.

„După ce am analizat comunismul punând accentul pe actorii puterii (Călăii), apoi pe modul în care a fost trăit de cei care l‑au îndurat (Victimele), în acest volum el este privit din exterior, din perspectiva țărilor care au avut norocul de a nu cunoaște un asemenea regim. Adeseori lumea e preocupată de cauzele pentru care s‑a prăbușit comunismul, când de fapt ar trebui să ne întrebăm cum de a durat atât de mult. Răspunsul este simplu: nenumărații complici care au susținut comunismul în întreaga lume i‑au asigurat longevitatea. Aceste complicități sunt discutate în cartea de față.“

Lucrarea lui Thierry Wolton a apărut la Editura Humanitas în cadrul Programului de sprijin pentru publicare „Nicolae Iorga“ și a beneficiat de susținere din partea Ambasadei Franței în România.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.