Thomas Richards susţine workshop-uri în cadrul Festivalului „Viaţa e frumoasă’’
https://www.ziarulmetropolis.ro/thomas-richards-sustine-workshop-uri-in-cadrul-festivalului-viata-e-frumoasa/

Invitat pentru a treia oară în Bucureşti, The Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards revine în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă”.

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2013

Invitat pentru a treia oară în Bucureşti, The Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards revine în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă“.

Coordonatorii programelor din cadrul acestui centru – Thomas Richards (foto sus, dreapta) şi Mario Biagini – se vor afla pentru prima dată în această formulă în România, cei doi urmând să susţină o conferinţă şi două workshop-uri destinate tinerilor profesionişti din domeniul artelor spectacolului, dar şi două spectacole menite să transpună spectatorii într-o lume cu totul aparte.

Thomas Richards şi Mario Biagini conduc în prezent The Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, centru de investigaţie teatrală fondat în 1986, la Pontedera, Italia, sub influenţa conceptului de „teatru laborator”, iniţiat de Jerzy Grotowski. În cadrul Worcenter-ului funcţionează două echipe: „Focused Research Team in Art as Vehicle” (Echipa de Cercetare în „Arta ca Vehicul”), condusă de Thomas Richards precum şi „Open Program”, coordonat de Mario Biagini.

Workshop-urile, realizate conform principiilor care stau la baza Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, se vor finaliza cu două spectacole realizate cu participarea tinerilor artişti care au participat la sesiunile de lucru coordonate de cei doi practicieni.

Astfel, în încheierea workshop-ului susţinut de Mario Biagini va avea loc azi, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon – Foaierul Sălii Studio, spectacolul „The Hidden Sayings”, urmând ca vineri, 8 noiembrie, de la ora 19.00, şi sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Studenţesc Podul să aibă loc spectacolul de prezentare a rezultatelor workshop-ului susţinut de Thomas Richards – „The Wedding Chamber – a Meeting through Creation”.

Evenimente contextualizate cu participarea lui Thomas Richards

Programul destinat tinerilor profesionişti din domeniul artelor spectacolului muzical este completat de o conferinţă însoţită de o proiecţie retrospectivă a mai multor spectacole realizate de Thomas Richards şi Mario Biagini. La eveniment participă atât cei doi reprezentanţi ai Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards, cât şi echipele lor.

Conceput sub forma unui spectacol-concert, „Not History’s Bones” se doreşte o sinteză vie a poeziei, cântecelor şi acţiunilor bazate pe versurile poetului american Allen Ginsberg (1927-1997). Inspirându-se din stiluri şi genuri muzicale diferite, membrii Workcenter-ului au elaborat şi compus toate piesele, declanşând o pluralitate de sensuri, percepţii şi intuiţii împărtăşite de cuvântul poetic.

Thomas Richards

Workshop-ul „The Living Room”, susţinut de către Thomas Richards

Pornind de la o activitate familiară care se poate desfăşura într-o sufragerie din casa fiecăruia dintre noi, „The Living Room” invită spectatorii să intre într-un tip de investigaţie referitoare la modul în care arta spectacolului se poate îmbogăţi şi poate fi îmbogăţită de relaţiile interpersonale şi realităţile cotidiene.

Spectatorul are astfel ocazia de a renunţa la anonimat şi de a deveni un oaspete. În cadrul acestei întâlniri, se desfăşoară un curs de acţiuni bazate pe cântece tradiţionale antice, dar şi texte care explorează trezirea şi confruntarea sinelui cu el însuşi, cu celălalt şi cu mediul.

Info:

Cele două reprezentaţii ale spectacolului de prezentare a rezultatelor workshop-ului susţinut de Thomas Richards vor avea loc la Teatrul Studenţesc Podul şi nu la Biblioteca Naţională a României.

Foto credit: Philip Salata, Thomas Richards

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.